logo

Preşedintele APCE: Lăsaţi interesele personale deoparte


https://www.ipn.md/ro/presedintele-apce-lasati-interesele-personale-deoparte-7965_1005088.html

Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Jean-Claude Mignon, îndeamnă forţele politice din Republica Moldova să lase interesele de partid şi cele personale deoparte pentru a nu periclita aspiraţiile europene ale cetăţenilor, notează IPN.

Într-o declaraţie publicată astăzi, 6 mai, Jean-Claude Mignon a spus: „Adoptarea recentă în Parlament a unor măsuri în privinţa unor astfel de chestiuni vitale pentru funcţionarea democraţiei cum sunt supunerea faţă de Constituţie, independenţa judiciară şi sistemul electoral, a avut loc în mare grabă, fără niciun efort de a căuta un consens mai larg în Parlament”.

„Îndemn toate forţele politice ale ţării să lase deoparte interesele de partid şi cele personale şi să lucreze împreună pentru viitorul european al ţarii şi al cetăţenilor săi”, a declarat preşedintele APCE.

Mignon a adăugat că APCE este dispusă să faciliteze dialogul între diferitele partide politice, „dacă ele doresc aceasta”.