Preşedintele AP OSCE se pronunţă pentru implicarea mai activă a acestui for la reglementarea conflictului transnistrean
https://www.ipn.md/ro/presedintele-ap-osce-se-pronunta-pentru-implicarea-mai-activa-a-7965_964754.html
Preşedintele Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa Goran Lennmarker se pronunţă pentru implicarea mai activă a AP OSCE în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. El a expus această poziţie miercuri, 16 mai, în cadrul unei întrevederi la Chişinău cu spicherul Marian Lupu.
De asemenea, el a reconfirmat susţinerea OSCE pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.
În calitate de parlamentar în forul legislativ suedez, Goran Lennmarker a remarcat interesul deosebit pe care îl are Suedia pentru evoluţia situaţiei social-economice şi politice din R. Moldova. El a subliniat faptul că Suedia susţine aspiraţiile europene ale RM şi consideră că Moldova trebuie să-şi valorifice pe deplin statutul de ţară europeană.
La rândul său, spicherul Marian Lupu a subliniat faptul că identificarea unei soluţii privind reglementarea problemei transnistrene poate fi promovată doar în cadrul formatului de negocieri 5+2. “R. Moldova îşi doreşte identificarea unei soluţii viabile şi durabile a conflictului transnistrean, iar participarea la discuţii a actorilor internaţionali este esenţială”, a relevat oficialul. Totodată, Lupu a pledat pentru înlocuirea actualului mecanism de pacificare din regiunea transnistreană cu o misiune internaţională de observatori civili şi militari.
Lupu, de asemenea, a reiterat alegerea conştientă şi ireversibilă a integrării europene de către R. Moldova. „Demersul european al R. Moldova constituie nu doar o alegere a clasei politice moldoveneşti, ci, în primul rând, o aspiraţie a poporului”, a adăugat spicherul.
În cadrul vizitei sale în R. Moldova, Lennmarker va mai avea întrevederi cu şeful statului Vladimir Voronin, cu liderii partidelor parlamentare şi lideri de fracţiuni, cu ministrul de Externe, iar vineri va efectua o vizită la Tiraspol.