logo

Preşedintele a îndemnat deputaţii să dea dovadă de înţelepciune politică


https://www.ipn.md/ro/presedintele-a-indemnat-deputatii-sa-dea-dovada-de-intelepciune-politica-7965_1005579.html

Votarea unui nou guvern este singura opţiune pentru a continua parcursul european al Republicii Moldova. Avem nevoie de conciliere şi stabilitate, a declarat preşedintele Nicolae Timofti, care a susţinut, joi, un discurs în plenul Parlamentului. Şeful statului a îndemnat deputaţii să dea dovadă de înţelepciune politică, transmite IPN.

„Este extrem de important ca în această perioadă să găsim soluţii pentru situaţia creată. În urmă cu un an şi trei luni, deputaţii au decis să pună capăt crizei prin alegerea preşedintelui. Dar de câteva luni trecem printr-o nouă criză politică”, a remarcat şeful statului.

Nicolae Timofti a spus că, timp de trei ani, au fost votate legi bune şi implementate reforme pentru bunăstarea populaţiei. Deocamdată însă populaţia încă nu a simţi efectele  acestora. De aceea, deputaţii trebuie să facă tot posibilul ca acest lucru să se întâmple.

„Ar fi greşit să ne măcinăm în continuare din cauza unor interese personale. Cetăţenii şi instituţiile statului aşteaptă semnale de încurajare şi de linişte. Vă îndemn să daţi dovadă de înţelepciune politică. Avem nevoie de stabilitate, mai ales în acest an, când relaţia dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană ar putea să fie întărită prin semnarea mai multor acorduri la Summitul de la Vilnius”, a menţionat Nicolae Timofti.

Şeful statului a mai spus că alegerile anticipate trebuie să fie evitate cu orice preţ, deoarece acestea vor periclita procesul de modernizare a ţării.