logo

Președinta solicită Parlamentului să inițieze procesul pentru organizarea referendumului în toamnă


https://www.ipn.md/ro/presedinta-solicita-parlamentului-sa-initieze-procesul-pentru-organizarea-refere-7965_1103362.html

Președinta Maia Sandu susține că în acest an Republica Moldova va trece printr-un moment de cotitură și este important ca fiecare să conștientizeze această oportunitate. Potrivit ei, referendumul din toamnă cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va defini prezentul și viitorul pentru următoarele decenii și va consfinți alegerea cetățenilor în Constituție, transmite IPN.

„Acest proiect de țară – integrarea europeană – este proiectul care unește societatea noastră și este proiectul care poate să ne asigure acel viitor pașnic, prosper și liber, pe care și-l doresc toți cetățenii Republicii Moldova”, a declarat Maia Sandu într-o conferință de presă.

Șefa statului a menționat că a avut un șir de discuții cu reprezentanții societății civile, ai mediului academic, ai partidelor politice etc. De cele mai deseori a fost întrebată de ce anume acum se propune acest referendum. Potrivit ei, despre ideea aderării Republicii Moldova la UE s-a discutat încă la sfârșitul anilor 90, iar mai apoi și guvernarea din 2005 a vorbit despre integrarea europeană, la fel ca și următoarele guvernări.

„Deci, este clar că nu este o idee nouă. Noi cu toții ne dorim acest lucru, muncim la acest lucru, doar că nu s-au făcut pași suficient de hotărâți până acum. Cred că în acești 30 de ani s-a făcut un pas înainte și jumătate înapoi. Nu putem să mai ezităm, nu vrem să mai așteptăm 30 de ani. Vrem ca lucrurile să se îmbunătățească cât de curând. Vrem în primul rând să avem certitudinea păcii și de asta trebuie să fim hotărârăți, să nu ezităm, să nu ne speriem și să conștientizăm că aceasta este șansa noastră pentru dezvoltare, pentru pace și să mergem mult mai hotărâți de acum încolo”, a notat șefa statului.

Președinta precizează că, odată scris în Constituție, acest obiectiv de integrare europeană, toată clasa politică a Republicii Moldova va fi obligată să urmeze decizia cetățenilor și va exista această consecvență în realizarea acestui program, acestui plan de dezvoltare a țării și respectiv va exista certitudinea îndeplinirii acestui obiectiv într-un termen relativ strâns.

Maia Sandu a făcut apel către Parlament să inițieze procesul propriu-zis și să fie pornite activitățile pentru organizarea referendumului în această toamnă.

„Pacea este garantată în Uniunea Europeană, în toate statele membre UE, oamenii se bucură de pace. De aici și încrederea mea că cetățenii Republicii Moldova vor ca statul nostru să devină membru al UE, pentru că toți cetățenii își doresc pace aici în Republica Moldova. poate doar cu excepția câtorva slujitori ai Kremlinului, dar în mare, mare majoritate, cetățenii noștri vor pace. UE în primul rând este un proiect de pace și așa putem să consolidăm pacea, putem să asigurăm pace prin aderarea la UE”, a mai spus Maia Sandu.