logo

Președinta Maia Sandu, în vizită de lucru în România


https://www.ipn.md/ro/presedinta-maia-sandu-in-vizita-de-lucru-in-romania-7965_1093116.html

Președinta Maia Sandu efectuează astăzi o vizită de lucru la București. Șefa statului va participa la conferința internațională „Femeile parlamentare din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, organizată de Parlamentul României. Tot astăzi, Maia Sandu va avea întrevederi bilaterale cu președintele României, Klaus Iohannis, și cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, transmite IPN.

Conferința internațională este planificată pentru ora 12.00, iar la ea, Maia Sandu va participa alături de omologul ei român, Klaus Iohannis. Ulterior, la ora 13.15, președinta va fi primită la Palatul Cotroceni. Cei doi șefi de stat vor avea o convorbire tête-à-tête. Imagini de la primirea președintelui Republicii Moldova vor fi transmise pe pagina web a Administrației Prezidențiale de la București.

De asemenea, șefa statului se va întâlni cu membrii Clubului Oamenilor de Afaceri din Basarabia.