Pe lângă pericolul „statului” în domeniul libertății presei, despre care se vorbește în fiecare an și care reprezintă o problemă, există provocări și dificultăți ce vin din altă parte decât stat – dinspre piață (agenți economici, publicitate), dar și dinspre modul în care e auto-organizată sfera mediatică (ca organizații concrete, ca loc de muncă cu angajați sau angajate și directori). Părerea aparține sociologului și activistului civic Vitalie Sprînceană, și a fost expusă pe platzforma.md, citată de IPN, în contextul Zilelor Libertății Presei.
Sociologul abordează mai multe cazuri din presa moldovenească în ultimii doi ani. Unul a avut loc la începutul anului. O redacție a unui ziar „pro-european, anti-oligarhic, progresist și democratic”, inclusiv redactorul-șef, a hărțuit un membru al echipei pentru că ar fi dat un like pe Facebook unei postări în care era discutat critic un articol al ziarului, deși, până la urmă, ziarul a fost de acord cu criticul său, modificând total titlul și conținutul știrii. „Toată echipa redacțională de iubitori declarați ai democrației și valorilor europene nu a văzut o problemă în faptul că a cerut insistent unui om să își justifice un like, că l-au învinuit pe om de trădare, deteriorare a imaginii ziarului prin like-uri, subminare, sabotaj etc… Ulterior omul a fost forțat să plece de la ziar”. Între timp, redacția a făcut și o plângere împotriva „criticului” la Consiliul de Presă, care însă, sesizând absurdul situației, a preferat să treacă discuția pe linie moartă”, menționează Vitalie Sprînceană.
„Pluralismul de opinii în redacție?”. Sociologul spune că este „o chestie bună de cerut de la oponenți (guvernare, adversari politici), dar una periculoasă în ograda proprie”. „Controlul vieții private a angajaților, inclusiv a comportamentului lor pe Facebook? E urât dacă îl face oligarhul, statul sau alți răi declarați, dar e o chestie inofensivă dacă e făcută „în numele loialității echipei, imaginii ziarului” sau altă porcărie de genul acesta care înseamnă… același lucru. Cenzura internă? E rea la televiziunile și ziarele oligarhului, dar se numește „colegialitate” dacă e vorba de tabăra noastră… Și tot așa, limbaj dublu, conștiință dublă”, a notat Vitalie Sprînceană. Potrivit lui, cazul e departe de a fi unic, atât în presa angajată, cât și în cea liberă, ceea ce sugerează o problemă structurală – lipsa democrației interne. În opinia sa, lipsa democrației interne se traduce prin lipsa polemicilor interne: redacțiile reprezintă monoculturi de opinii similare, în cadrul cărora diversitatea de opinii e percepută ca fiind diversiune, iar pluralismul – un cuvânt exotic și inutil.
Cât despre piață, celălalt prieten-dușman al presei după stat, sau despre etica corporativă ca substitut al eticii jurnalistice, sociologul spune că jurnalismul moldovean, atât cel independent, cât și cel afiliat, nutrește o „dragoste de nevoie” față de companii, corporații și business în general. „Instituții media care se purică pe sine și purică și pe alții de propagandă „politică” (fac topuri, clasamente, diagrame și alte chestii din astea) nu au probleme să facă publicitate prezentând asta ca jurnalism, menționează Vitalie Sprînceană. Sociologul afirmă în context că jurnaliștii trebuie protejați, nu doar de stat, ci și de patroni.
Vitalie Sprînceană este de părere că absența sindicatului jurnaliștilor face orice discuție despre libertatea jurnaliștilor superficială și total pe dinafara temei. „Când jurnalistul e practic sclav al proprietarului mass-media (care-i poate dicta ce să scrie, filmeze, vorbească, orice, de la viața sexuală a unor rivali politici la garoafe, fără ca jurnalistul să aibă posibilitatea de a i se opune din cauza posibilității reale de a fi imediat concediat), când nu are nici cea mai elementară protecție de la eventualele abuzuri ale șefilor, când zi de zi poate fi dat afară pentru că nu a îndeplinit vreo instrucțiune a patronului, sindicatul e cel care îi garantează o minimă libertate pentru a-și exercita meseria de jurnalist, potrivit cu etica și deontologia profesiei”, menționează acesta.
Vitalie Sprînceană mai spune presa trebuie susținută de stat, prin subvenții, așa cum o fac alte țări. Presa este extrem de importantă pentru societate, pentru că presa nu e un business ca oricare altul, ci e unul cu enorme consecințe sociale, pentru că tendința firească a sectorului e concentrarea resurselor în mâinile câtorva jucători puternici, de unde și nevoia de a subvenția/sprijini și jucătorii mici.