Premierul solicită, la reorganizarea instituţiilor, funcţionarii să fie destituiţi automat
https://www.ipn.md/ro/premierul-solicita-la-reorganizarea-institutiilor-functionarii-sa-fie-destituiti-7967_1003861.html
Prim-ministrul Vlad Filat a solicitat ministrului justiţiei, Oleg Efrim, să elaboreze modificări legislative ca pe viitor funcţionarii instituţiilor reorganizate să fie eliberaţi automat din funcţie, fără să fie nevoie de hotărâri de Guvern pentru a li se accepta demisia, transmite Info-Prim Neo.
Solicitarea a fost făcută în contextul eliberării lui Alexei Secrieru din funcţia de vicedirector al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), care a fost reorganizat în Centrul Naţional Anticorupţie (CNA).
Potrivit legislaţiei în vigoare, directorul CNA are atribuţii de a propune candidaturi pentru vicedirectorii CNA, iar deciziile de numire se iau în Parlament. Deputaţii liberal-democraţi au propus un proiect de lege prin care vicedirectorii CNA să fie aleşi prin concurs public, la fel ca şi directorul. Proiectul este examinat de Parlament.