logo

Premierul României vine vineri la Chișinău


https://www.ipn.md/ro/premierul-romaniei-vine-vineri-la-chisinau-7965_1107741.html

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, va întreprinde vineri o vizită în Republica Moldova. La Chișinău oficialul român are programate întrevederi cu premierul Dorin Recean, cu președinta Maia Sandu, dar și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, transmite IPN.

Guvernul precizează că premierul Recean îl va întâmpina pe omologul său de la București cu onoruri militare, la Casa Guvernului. Va urma o întrevedere bilaterală, apoi ședința delegațiilor în format extins. După care, Dorin Recean și Marcel Ciolacu vor face declarații de presă.

După conferință, oficialii vor participa la evenimentul de donare a microbuzelor școlare din partea Guvernului României, care va avea loc în fața executivului.

Din delegația oficială condusă de premierul Marcel Ciolacu vor face parte vicepremierul Marian Neacșu, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu.