logo

Premierul respinge afirmaţiile precum că la Moscova ar fi fost discutată problema majorării tarifelor la gazele naturale


https://www.ipn.md/ro/premierul-respinge-afirmatiile-precum-ca-la-moscova-ar-fi-fost-discutata-problem-7965_968557.html

Premierul Vasile Tarlev respinge afirmaţiile vehiculate în presă precum că la Moscova ar fi fost discutată problema majorării cu cca 30 USD a tarifelor la gazele naturale, până la 220 USD pentru 1000 metri cubi, transmite Info. El spune că a fost discutat un larg spectru de probleme care sunt actuale pentru relaţiile R. Moldova cu Rusia, atât comercial-economice, cât şi reglementarea conflictului transnistrean, însă cea a preţului gazelor – mai puţin. Premierul a menţionat doar că s-a discutat posibilitatea semnării unui acord de livrare a gazelor pe termen lung, pe lângă cel actual prevăzut pentru cinci ani. Totodată, s-a discutat necesitatea modificării structurii SA „Moldova-Gaz” în interior – pentru optimizarea costurilor. S-a mai convenit că „Gazprom”-ul va investi în dezvoltarea reţelelor de gaze în ţară, urmând să stabilească în următoarele luni volumul acestor investiţii. Partea rusă s-a mai angajat să majoreze volumul de tranzitare a gazelor naturale prin R. Moldova spre Europa, spune premierul. Toate investiţiile publice efectuate de Guvernul R. Moldova în ultimii 6-7 ani în extinderea reţelelor de gaze vor fi introduse în capitalul social al „Moldova-gaz”, astfel urmând să fie majorată cota statului în această societate. Vasile Tarlev spune că Guvernul R. Moldova este interesat în majorarea capitalului social al SA „Moldova-Gaz”, pentru că, la momentul fondări societăţi, Moldova a cedat din interesul său naţional şi a obţinut doar pachetul de 35% din acţiuni în această societate. „Moldova-Gaz ar trebui să fie moldo-rusă şi nu ruso-moldovenească”, a subliniat premierul, fără a menţiona dacă partea rusă este de acord cu această poziţie. Vasile Tarlev spune doar că partea rusă a fost destul de constructivă şi a cooperat pentru soluţionarea mai multor chestiuni, inclusiv s-a rezolvat problema cu eliberarea autorizaţiilor de tranzitare a teritoriului Moscovei de către transportatori moldoveni, având ca destinaţie o ţară terţă. Potrivit lui, anterior era stabilită cota de 150 de astfel de autorizaţii pentru anul curent, acum Moldova obţinând 1400. Vasile Tarlev consideră că s-au găsit puncte de tangenţă şi în privinţa creării condiţiilor, legalizarea şi apărarea drepturilor migranţilor moldoveni în Rusia, urgentarea procesului de semnare a acordului de readmisie şi elaborarea unui program de colaborare comercial-economică între ţări în perioada de până în anul 2020. Totodată, s-a convenit că pe parcursul lunii martie, o delegaţie a Federaţiei Ruse, va efectua o vizită oficială în Moldova, fiind condusă de premierul rus, care va deţine funcţia la acea etapă. Primăria oraşului Moscova, la fel, s-a angajat în rezolvarea mai multor proiecte comune reciproc avantajoase, urmând ca un grup de lucru moldo-rus să elaboreze un plan concret de acţiuni în acest sens. Totodată, în ambele capitale vor fi deschise Case de comerţ a celeilalte părţi. Premierul a mai spus că în cadrul conferinţei de presă, premierul rus, Victor Zubcov, a declarat că Federaţia Rusă este interesată şi va depune toate eforturile în urgentarea reglementării conflictului transnistrean pe cale paşnică cu respectarea şi întărirea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a R. Moldova, iar acest fapt „aduce un mesaj de încurajare pentru R. Moldova”.