logo

Premierul Natalia Gavrilița și-a dat demisia


https://www.ipn.md/ro/premierul-gavrilita-si-a-anuntat-demisia-7965_1095158.html

Premierul Natalia Gavrilița demisionează. Anunțul a fost făcut într-un briefing de presă susținut vineri, transmite IPN.

„După un an și jumătate în fruntea acestui Guvern, a venit timpul să anunț demisia mea din această funcție”, a spus șefa executivului.

Până să facă anunțul, Natalia Gavrilița a vorbit despre Consiliul de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova, la care a participat acum câteva zile. A trecut în revistă întrevederile cu oficialii europeni. „Ca de fiecare dată, m-am convins că Republica Moldova are mulți prieteni la Bruxelles și suntem așteptați în UE cu brațele deschise. Dacă Guvernul ar fi avut acasă aceeași susținere și încredere pe care am avut-o de la partenerii noștri europeni, am fi reușit să avansăm mai mult și mai repede”, a spus Natalia Gavrilița.

Ea a adăugat că a preluat guvernarea cu un mandat anticorupție și pro-european într-o perioadă în care schemele de corupție acaparase toate instituțiile, iar oligarhii păreau de neînvins. Însă echipa nu a cedat presiunilor. „Stimați cetățeni, întreaga lume trece printr-o perioadă dificilă. Am avut onoarea să fiu prim-ministra acestei țări și voi rămâne în slujba poporului meu, alături de echipa de oameni care v-a câștigat încrederea. Eu cred în Moldova, cred în dumneavoastră, oamenii acestei țări”, a mai spus Natalia Gavrilița, subliniind că pleacă din fruntea Guvernului cu sentimentul datoriei împlinite și cu inima împăcată.

Guvernul Gavrilița a fost învestit cu votul deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate pe 6 august 2021.