logo

Premierul la Atena: Susținerea pe care am primit-o ne motivează să continuăm reformele


https://www.ipn.md/ro/premierul-la-atena-sustinerea-pe-care-am-primit-o-7965_1105524.html

Prim-ministrul Dorin Recean a discutat la Atena cu președinta Greciei, Ekaterini Sakellaropoulou, despre realizarea proiectelor comune, avantajoase pentru cetățenii din ambele țări, și extinderea relațiilor bilaterale. „Susținerea primită ne motivează să continuăm reformele pe care le implementăm acasă, în beneficiul cetățenilor noștri”, a declarat premierul, citat de IPN.

Dorin Recean și Ekaterini Sakellaropoulou au discutat și despre modalitățile de impulsionare a cooperării bilaterale în domenii, precum economia, sănătatea, cultura, energia și protecția socială.

Oficialii au mai vorbit despre începutul negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și importanța sprijinului statelor membre ale blocului comunitar.

„Susținerea pe care am primit-o până acum ne motivează să continuăm reformele pe care le implementăm acasă, în beneficiul cetățenilor noștri, și să contribuim la pacea și securitatea regiunii”, a precizat șeful executivului.

În prezent, Republica Moldova și Republica Elenă au semnate 27 de tratate internaționale care reglementează următoarele domenii: servicii aeriene, cooperarea economică, tehnologică și științifică, promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, aspectele consulare, securitatea socială, evitarea dublei impuneri, cooperarea în domeniul culturii, educației, administrația vamală, turismul și readmisia.