logo

Premierul Ion Chicu pleacă în vizită la Moscova


https://www.ipn.md/ro/premierul-ion-chicu-pleaca-in-vizita-la-moscova-7965_1069659.html

Prim-ministrul Ion Chicu va efectua săptămâna aceasta o vizită în Federația Rusă. Potrivit premierului, vizita la Moscova a fost agreată de mult timp, însă așa și nu a avut loc. Declarațiile în acest sens au fost făcute luni, 18 noiembrie, într-o conferință de presă, transmite IPN.

„Din motive neînțelese pentru mine, așa și nu a avut loc, deși relațiile economice cu Federația Rusă sunt foarte importante pentru Republica Moldova și deși s-a acumulat un număr mare de probleme critice care sunt pe agendă. Și aici amintesc despre problema transportatorilor. Exportul produselor agroalimentare este literalmente blocat. Aici vorbim și despre aprovizionare cu gaze a Republicii Moldova”, a menționat premierul.

Ion Chicu a comunicat că în data de 22 noiembrie va participa la Summitul Parteneriatului Estic pentru Investiții, care va avea loc la Londra. „Voi merge acolo pentru a discuta, inclusiv cu prim-miniștrii din țările vecine, despre intensificarea relațiilor. Bineînțeles, voi discuta cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în privința sporirii finanțărilor pentru proiecte de infrastructură etc.”, a notat premierul.