Premierul îndeamnă societatea civilă să se implice în expertizarea proiectelor
https://www.ipn.md/ro/premierul-indeamna-societatea-civila-sa-se-implice-in-expertizarea-proiectelor-7965_978610.html
Guvernul a propus liderilor societăţii civile spre expertiză două acte normative care, odată adoptate de către Guvern şi Parlament, vor contribui la ameliorarea colaborării dintre părţi. Documentele au fost propuse reprezentanţilor societăţii civile de către premierul Vlad Filat, în cadrul unei întruniri vineri, 30 octombrie, transmite Info-Prim Neo.
Este vorba despre un proiect de lege care vine să modifice un şir de acte legislative, pentru a asigura în consecinţă sporirea gradului de transparenţă în procesul decizional, iar al doilea ţine de instituirea Consiliului Consultativ pe lângă Guvern.
Prim-ministrul a solicitat liderilor de ONG să se implice în expertizarea proiectului de lege şi să înainteze propuneri, astfel încât în scurt timp să fie aprobate de către Guvern şi Parlament. „Doresc o colaborare eficientă. Avem un şir de acte legislative, avem nevoie de expertiza acestora din partea societăţii civile”, a declarat Vlad Filat.
Galina Bostan, preşedintele Centrului de analiză şi prevenire a corupţiei (CAPC), a propus ca pe pagina electronică a Guvernului să fie afişate nu doar notele informative la proiectele de hotărâre sau lege, ci şi textele acestora în întregime.
Cornelia Cozonac, directorul Centrului de Investigaţii Jurnalistice, i-a cerut prim-ministrului ca şefii direcţiilor din executiv să fie mai deschişi atunci când li se solicită o informaţie din parte instituţiilor mass-media.
Corina Cepoi de la Centru pentru Jurnalism Independent a vorbit despre situaţia unor instituţii mass-media, în special a ziarelor, care nu fac faţă taxelor şi impozitelor. Cepoi i-a cerut premierului să ia în calcul şi această problemă, atunci când va fi planificat bugetul.
Valeriu Prohniţchi, directorul executiv al Centrului Expert-Grup, şi-a exprimat părerea că Guvernul se angajează într-un proces destul de dificil, propunând aceste două proiecte. „Guvernul riscă să primească foarte multe propuneri care vor fi contradictorii. Pentru ca să nu să se întâmple asemenea lucruri, Guvernul ar trebui să elaboreze un set de criterii clare pe baza cărora va fi triată multitudinea de propuneri”, a spus Prohniţchi.
Despre riscuri a vorbit şi preşedintele Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului, Paul Strudzescu. „Un risc, după crearea de comitete, instituţii etc. este ca acestea să devină nefuncţionale. Acest fapt va ştirbi din imaginea Guvernului”, a opinat acesta.
Iniţial premierul a propus ca proiectele înaintate să fie analizate până marţi, 3 octombrie, astfel încât să fie aprobate la şedinţa de miercuri, 4 noiembrie, a Cabinetului de miniştri. Liderii ONG-urilor au cerut un termen mai lung, pentru a studia minuţios documentele.