Portofoliul Ministerului Mediului va fi preluat de către Sergiu Lazarencu, deputat PAS în Parlamentul Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de către premierul Dorin Recean, transmite IPN.
„Apreciez lucrurile începute la Minister. În perioada următoare, este esențial ca proiectele importante de mediu să prindă un ritm accelerat”, a subliniat premierul.
Sergiu Lazarencu are 38 de ani și este licențiat în economie. A fost viceprimar al comunei Stăuceni din municipiul Chișinău. Din 2021 este parlamentar, din martie 2023 este secretarul Comisiei economie, buget și finanțe.