Managementul defectuos al Agenției „Apele Moldovei” și situația deplorabilă din sectorul public de irigare au fost dur criticate de premierul Pavel Filip. În cadrul unui unei ședințe de lucru, convocate în seara zilei de marți, la Guvern, prim-ministrul a cerut pregătirea unei sesizări către Procuratura Generală pentru pornirea cauzei penale pentru elucidarea circumstanțelor și pedepsirea celor care se fac vinovați de situația dezastruoasă din sectorul public de irigare, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă remis de executiv se menționează că la ședință a fost prezentat un material video privind situația dezastruoasă la Stația Tehnică de Irigare Cărpineni din raionul Hâncești. Din 2014 aceasta este nefuncțională. Cu toate acestea, aici sunt 11 angajați, iar datoriile la salarii depășesc 154 de mii de lei. Într-o situație similară se află și celelalte 11 Stații Tehnologice pentru Irigare din țară, unde sunt angajate 521 de persoane, iar fondul anual de salarii este de peste 18 milioane de lei.
„Consider acest lucru o crimă și o cauzare de prejudiciu statului. Este lipsă de responsabilitate pentru că în tot acest răstimp noi am avut șef la „Apele Moldovei”. Noi am avut administratori la aceste întreprinderi de stat, noi am avut miniștri care au gestionat acest sector – vorbesc de Ministerul Mediului, acum Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Doar că nu știu de ce nimeni nu a vrut să acorde atenție acestor probleme”, a spus Pavel Filip.
Cele 11 întreprinderi, aflate în gestiunea Agenției „Apele Moldovei” au adus, în perioada anilor 2014-2017, pierderi de 59 de milioane de lei – tarifele pentru pomparea apei neacoperind costurile efective la prestarea serviciilor. Toate pierderile suportate, au fost achitate din bugetul de stat.
„Eu vreau ca toți cei care au avut responsabilitatea de acest domeniu să răspundă penal. Pentru toate aceste milioane pe care le-a plătit statul să răspundă cei care poartă responsabilitate pentru acest sector. Noi provocăm datorii la salarii, ținem angajați, plătim penalități pentru un sector care nu există”, a subliniat Pavel Filip.
De asemenea, premierul a solicitat reorganizarea de urgență a Agenției „Apele Moldovei” și optimizarea cheltuielilor. „Vreau să terminăm cu practica defectuoasă, când pe seama statului se poate de făcut orice și bunul statului este al nimănui”, a accentuat prim-ministrul.