logo

Premierul a prezentat în Parlament raportul de activitate al Guvernului


https://www.ipn.md/ro/premierul-a-prezentat-in-parlament-raportul-de-activitate-al-guvernului-7965_1034728.html

Prim-ministrul Pavel Filipa venit în fața deputaților cu un raport privind implementarea Programului de activitate al Guvernului pentru anul 2016. În debutul prezentării, premierul a remarcat buna colaborare a Guvernului cu Parlamentul, cu coaliția majoritară, cu partenerii de dezvoltare, precum și cu organizațiile societății civile, mulțumind pentru sprijinul primit. „Dincolo de politică, de polemici, declarații, interesul nostru ar trebui să fie unul comun, indiferent de partidele din care facem parte, acela de a moderniza țara și a crește nivelul de trai al oamenilor. Acesta mi-aș dori să fie proiectul de țară al tuturor, chiar dacă luptăm să-l atingem în mod diferit”, a spus Pavel Filip, citat de IPN.

Prim-ministrul a trecut în revistă principalele realizări ale Guvernului pe parcursul anului trecut. „Am acordat o atenție sporită combaterii corupției și am reușit să luăm măsuri pentru întărirea sistemului de justiție. A fost introdusă penalizarea severă pentru utilizarea nejustificată a fondurilor europene și instituite două procuraturi specializate. Noua legislație a permis organelor de procuratură să devină mai eficiente, iar statistica arată că din cei peste 1200 de judecători 36 au fost condamnați pentru fapte de corupție. Este un semnal puternic pentru justiție să reducă corupția în sector”, a mai spus premierul.

Pavel Filip s-a referit la beneficiile Acordului de Asociere precizând că exportul în UE în anul 2016 a constituit 65% din total. Au fost făcute investiții și în perfecționarea militarilor, iar prioritatea comună trebuie să fie reintegrarea statului. „Nu este loc de dispută politică, ci doar interesul securității naționale. Rămân multe de făcut pentru apropierea celor două maluri ale Nistrului, însă nu ne pierdem speranța unei țări reintegrate”, a subliniat Pavel Filip.

Întrebat despre numirea miniștrilor lipsă la cele patru ministere, Pavel Filip a spus că nu a văzut rostul numirii miniștrilor atât timp cât a început reforma Guvernului.

În luările de cuvânt, după raportul prezentat de premier, deputatul Valeriu Ghilețchi, din partea Grupului Popular European, a menționat că cifrele la capitolul combaterii corupției sunt triste și arată că există multă corupție în țară, inclusiv la nivel înalt, iar lupta cu acest fenomen trebuie să fie mai amplă.

Democratul Marian Lupu a spus că, datorită Guvernului, Moldova merge pe direcția cea bună. „Lucrurile nu stau ideal, nu curge lapte cu miere, însă nimeni nu spune acest lucru, dar este corect ca fiecare, atât adepții, cât și adversarii, să recunoască realizările și să facă o comparație cinstită între începutul și sfârșitul anului trecut”, a menționat Marian Lupu.