Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat investigarea cazului de intoxicație în masă la o tabără de copii din Taraclia. Premierul a dispus crearea unui grup de lucru, sub egida Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care va stabili circumstanțele și persoanele responsabile.
Grupul de lucru urmează să verifice toate taberele de odihnă pentru copii, pentru a nu admite cazuri similare. Între timp, tabăra din Taraclia, unde se odihneau 98 de copii, a fost închisă, toți copiii fiind trimiși acasă.
În urma verificărilor preliminare, specialiștii Agenției Naționale de Sănătate Publică au depistat că tabăra funcționa fără autorizația sanitară. De asemenea, au fost identificate mai multe abateri de la normele sanitar-epidemiologice, cum ar fi: calitatea necorespunzătoare a apei, lipsa condițiilor necesare pentru asigurarea igienei, dar și faptul că nu toți angajații au susținut examenul medical profilactic.
În perioada 23-25 iunie curent, s-au înregistrat peste 30 de cazuri de intoxicație la copiii din tabără. Supravegherea epidemiologică a focarului continuă.