Premierul Chiril Gaburici a solicitat Centrului Naţional Anticorupţie, Ministerului Economiei, Autorităţii Aeronautice Civile şi Ministerului Afacerilor Interne să verifice dacă banii deturnaţi din cele trei bănci se investesc în Aeroportul Internaţional Chişinău, care este dată în concesiune unei companii din Federaţia Rusă, transmite IPN.
O asemenea ipoteză a fost lansată la audierile de vineri din Parlament de către directorul CNA, Viorel Chetraru.
Totodată, Chiril Gaburici a cerut să fie prezentată o informaţie exhaustivă referitor la faptul cum îşi respectă obligaţiile asumate, inclusiv cele investiţionale, compania căreia i-a fost dat în concesiune Aeroportul Internaţional Chişinău.
Aeroportul a fost în concesiune pe o perioadă de 49 de ani companiei Avia Invest. Aceasta s-a angajat să facă investiţii în sumă de 250 mln dolari în dezvoltarea acestui obiectiv de importanţă naţională.