logo

Premierul a avut o discuţie telefonică cu secretarul general NATO


https://www.ipn.md/ro/premierul-a-avut-o-discutie-telefonica-cu-secretarul-general-nato-7965_1032992.html

Prim-ministrul Pavel Filip a avut joi, 23 februarie, o convorbire telefonică cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice (NATO), Jens Stoltenberg, în cadrul căreia au discutat despre inaugurarea Oficiului de Legătură NATO la Chișinău și măsurile ce urmează a fi întreprinse de autorități pentru a facilita acest proces, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Pavel Filip a menționat că Guvernul va acorda tot sprijinul necesar pentru facilitarea procedurilor de acreditare a şefului şi personalului Oficiului, precum şi pentru buna funcționare a acestuia.

La rândul său, Jens Stoltenberg a menționat că în luna martie anul curent vor fi lansate procedurile de acreditare a şefului şi a personalului Oficiului, iar în iunie curent se preconizează deschiderea Oficiului de Legătură NATO.

În acest context, premierul Pavel Filip l-a invitat pe Jens Stoltenberg să întreprindă o vizită în Republica Moldova, pentru a participa la deschiderea Oficiului de Legătură.

De asemenea, în cadrul dialogului, şeful Cabinetului de miniștri a reiterat interesul Republicii Moldova pentru a consolida dialogul politic și cooperarea practică cu Alianța Nord-Atlantică în domeniile stabilite în Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO (IPAP).

Acordul privind deschiderea Oficiului de Legătură NATO la Chișinău a fost semnat de Pavel Filip şi secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, pe 29 noiembrie 2016, la Bruxelles.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este împotriva deschiderii oficiului NATO în Chișinău și pledează pentru negocierea cu NATO a unui acord de recunoaștere a neutralității Republicii Moldova.