logo

Premieră absolută în Moldova, în memoria artistei Maria Bieşu


https://www.ipn.md/ro/premiera-absoluta-in-moldova-in-memoria-artistei-maria-biesu-7967_1005224.html

O premieră absolută va avea loc în ziua când se împlineşte un an de la trecerea în nefiinţă a primadonei naţionale, Maria Bieşu. Spectatorii sunt aşteptaţi la spectacolul „Requiem”, de Giuseppe Verdi, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău. Directorul instituţiei, Valeria Şeican, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că acest spectacol se joacă foarte rar în lume şi are loc doar cu ocazii speciale, transmite IPN.

Valeria Şeican a comunicat că spectacolul va avea loc sub bagheta dirijorului austriac Friedrich Pfeiffer, iar în cadrul acestuia va evolua mezzo-soprana Natalia Gavrilan, solistă la Opera Milano, invitată special pentru premieră. De asemenea, vor mai urca în scenă soprana Rodica Picireanu, tenorul Igor Ţurcan şi basul Valeriu Cojocaru, artişti ai Operei Naţionale.

Natalia Gavrilan a comunicat jurnaliştilor că pentru ea este o onoare să evolueze în spectacolul dedicat memoriei marei artiste Maria Bieşu. Soprana a remarcat că Maria Bieşu a ajutat-o de multe ori cu sfaturi cum să-şi îmbunătăţească interpretarea. „Spectacolul „Requiem” este o premieră şi pentru mine. Când am fost invitată, iniţial am avut dubii, dar am riscat şi acum nu regret”, a spus solista.

Regizorul spectacolului, Mihai Timofti, maestru în arte, a spus că în spectacol este şi o secvenţă de balet pe o înregistrare în care Maria Bieşu interpretează „Ave Maria”. „Am dorit ca astfel să o simţim mai aproape pe marea interpretă”, a subliniat Mihai Timofti.

Directorul artistic al Teatrului Naţional de Operă şi Balet, Vladimir Dragoş, a menţionat că Maria Bieşu nu a avut concurenţă în lume la stilul de interpretare. De asemenea, Vladimir Dragoş a remarcat că de 20 de ani nu a mai observat ca la teatru să se muncească atât de mult cât se munceşte acum pentru a pune pe scenă această premieră.

Spectacolul va avea loc pe 16 mai la ora 18.00.