logo

„Premier Energy” solicită creșterea tarifului de la 1,51 lei/kWh până la 2,79 lei /kWh


https://www.ipn.md/ro/premier-energy-solicita-cresterea-tarifului-de-la-151-leikwh-pana-la-279-lei-kwh-7966_1087038.html

Compania „Premier Energy” solicită creșterea tarifului la energia electrică de la 1,51 lei/kWh până la 2,79 lei /kWh. Demersul a fost depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, transmite IPN.

În solicitarea sa, compania face trimitere la prețul de furnizare a energiei electrice aprobat recent pentru furnizorul central „Energocom” – 242 bani/kWh pentru perioada noiembrie-decembrie 2021 și 229 bani/kWh din 1 ianuarie 2022, cu o majorare de 96% și, corespunzător, 86%în raport cu prețul în vigoare până la sfârșitul lunii octombrie 2021. Astfel, noile prețuri aprobate duc la creșterea costurilor de procurare a energiei electrice. De asemenea, compania face trimitere și la evoluția prețurilor de tranzacționare a energiei electrice pe piața din Ucraina.

În cazul în care ANRE va da curs demersului depus de furnizor, curentul electric se va scumpi din 1 februarie.

Acum un an, tarifele la lumină au fost micșorate cu 17 bani. Astfel, pentru consumatorii casnici deserviți de ,,Premier Energy” SRL, ale căror instalații de utilizare sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune joasă – 0,4 kV, a fost stabilit tariful de 1,51 lei/kWh. Tot atunci s-a stabilit că, consumatorii casnici deserviți de societatea ,,Furnizarea Energiei Electrice Nord” achită 2,04 lei/kWh.