logo

Premianţii concursului naţional literar „Scrisoare Mamei” şi-au ridicat premiile


https://www.ipn.md/ro/premiantii-concursului-national-literar-scrisoare-mamei-si-au-ridicat-premiile-7967_1019768.html

Laureaţii concursului naţional de creaţie literară „Scrisoare Mamei” şi-au  ridicat, sâmbătă, premiile în cadrul galei organizate de către Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a municipiului Chişinău. Purtătorul de cuvânt al direcţiei, Elena Vorotneac, a declarat că din 2500 de elevi care au participat la concurs cu diplome şi premii s-au ales 250. Premiaţi au fost şi cei mai activi 20 de profesori ai căror elevi au obţinut cele mai bune rezultate, transmite IPN.

Scopul concursului a fost să sensibilizăm tânără generaţie, a spus  Elena Vorotneac, pentru a crea familii puternice, „iar o familie puternică este atunci când mama este acasă, când copiii sunt fericiţi şi familia este fericită”.

Preşedintele juriului, Adriana Cazacu, doctor în filologie, conferenţiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova, a declarat că acest concurs capătă rezonanţă. Fiind la a doua ediţie, a adunat 2500 de lucrări cu 1500 mai mult comparativ cu prima ediţie. „Mesajele sunt foarte interesante şi foarte diferite. Sunt mesaje de adorare, elogiere. Am pus accentul pe creativitate şi de aceea copii au avut ocazia să se transpună imaginar într-un loc anume şi să vină cu un mesaj mamei”, a spus Adriana Cazacu.

Au fost constatate şi cazuri de plagiat. „Plagiatul stârpeşte din start originalitatea. La capitolul corectitudine este dezastru şi în 20 de ani de activitate nu am citit niciodată conjuncţia „căci” ortografiată prin cratimă. Nu ştiu de ce copiii nu atrag atenţie corectitudinii. Dar cu toate acestea, constatăm un entuziasm, dorinţă de a participa, de a se implica”, a adăugat preşedintele juriului.

Deţinătoarea Premiului I la categoria Liceu, Mihaela Guţu, a spus că scrisoarea cu care a participat la concurs a avut scopul să contureze imaginea mamei şi a copilului în viaţa de zi cu zi. Premianta a subliniat că este un concurs foarte important pentru că mulţi copii nu-şi apreciază mamele, vorbesc urât despre părinţi şi nu le apreciază eforturile.

Concursul a fost organizat de Academia de Ştiinţe a Moldovei, Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău, Facultatea de Litere a USM şi Asociaţia Obştească „Platforma Socrate”, fiind gândit pentru elevii claselor gimnaziale a VI-IX-a şi cei ai claselor liceale a X-XII-a.