Analiză IPN: Chiar dacă Republica Moldova va avea norocul să evite catastrofa unor acţiuni militare, în contextul gravei crizei regionale, ţara şi societatea moldovenească resimt deja şi vor resimţi şi pe viitor prejudicii importante pe care le aduce cu sine această criză.
---
Desigur, trebuie să ne rugăm Domnului să ne ferească de un eventual război pe teritoriul Republicii Moldova, generat de criza regională. Desigur, trebuie să fim vigilenţi şi pregătiţi cu toţii pentru a preîntâmpina sau de a face faţă unei asemenea catastrofe, dacă i-ar fi dat să se întâmple. Prejudiciile aduse de acest eventual război ar fi cu adevărat catastrofale pentru ceea ce se numeşte astăzi Republica Moldova, cetăţenii şi economia ei.
Spre fericire, un război direct în care să fie implicată Republica Moldova, oamenii şi teritoriul ei, nu pare foarte probabil, cel puţin conform situaţiei de până acum. Nu este un merit al Republicii Moldova, de care depinde foarte puţin atât declanşarea acestuia, cât şi eventualele lui rezultate. Spre deosebire de războiul transnistrean, din anul 1992, este vorba de o criză regională clară, cu actori regionali şi mondiali univoc implicaţi care, ca de fiecare dată, au considerentele lor privind începerea războaielor, extinderea lor pe teritorii noi şi încheierea acestora. Deocamdată, respectivi actori nu au formulat încă vreo decizie sau intenţie la modul direct.
Cu toate acestea, Republica Moldova resimte deja şi va resimţii şi mai mult pe viitor efectele războiului din Ucraina vecină sub formă de prejudicii reale şi mari pentru prezentul şi viitorul său.
Mai întâi, criza regională complică şi îndepărtează la maximum procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, respectiv, de reintegrare a ţării. La tot ceea ce se întâmplă acum în sud-estul Ucrainei îi poate fi atribuit calificativul de „transnistrizare” a statului vecin, după scenariul testat timp de peste două decenii în regiunea de est a Republicii Moldova. Ca şi în cazul Transnistriei, Federaţia Rusă nu are interesul, dar nici capacitatea, de a interveni cu forţe militare în regiunile din sud-estul Ucrainei. În asemenea caz, ea ar trebui să facă faţă pericolului de a se confrunta direct cu forţele militare, umane sau tehnice, ale SUA şi ţărilor UE. Şi ea nu are această capacitate, în primul rând, de ordin militar şi economic, dacă ţinem cont de faptul că PIB-ul Rusiei e puţin mai mare decât al Italiei şi mult mai mic decât al Franţei, nemaivordin de cel al Germaniei. „Iar faţă de UE şi SUA, Rusia, economic vorbind, e un pigmeu şi are şi o structură de ţară subdezvoltată, de lumea a treia. Exportă gaze, exportă petrol, exportă materii prime. Şi în comparaţie cu China pare deja subdezvoltată”, afirmă cunoscutul istoric roman Lucian Boia, în noua sa carte „Primul Război Mondial. Controverse. paradoxuri, reinterpretări”.
Rusia nu are capacitatea, dar nici interesul să atace şi să anexeze direct sud-estul Ucraniei, după modelul Crimeii. Mai degrabă, ea va promova scenariul transnistrizării Ucrainei, aducând la conducerea unor regiuni ucrainene regimuri separatiste şi oameni marionete, prin care îşi va promova propriile interese, va slăbi mult şi va hărţui în permanenţă Ucraina, afectându-i, în primul rând, cursul ei european. Dar va ţine într-un şah permanent UE şi SUA, direct sau/şi prin marionete, în cadrul negocierilor de la Geneva sau din oricare altă capitală a lumii, aşa cum o face în cadrul formatului 5+2, în cazul Republicii Moldova. Astfel, Federaţia Rusă va contribui la clonarea şi multiplicarea „proscrişilor dreptului internaţional”, gen regimul transnistrean, care ar putea deveni mult mai agresivi decât sunt acum, separat sau formând, de exemplu, un CSI 2 cu centrul de coordonare se ştie unde.
În al doilea rând, anexarea de către Federaţia Rusă a Crimeii, precum şi amestecul în regiunile din sud-estul Ucrainei, a compromis foarte mult, prin ricoşeu, procesul foarte anevoios de consolidare a statalităţii Republicii Moldova, precum şi de constituire a societăţii şi naţiunii civice moldoveneşti. Deja de peste decenii, societatea moldovenească continuă să rămână puternic fragmentată după criterii etnice, lingvistice, politice, ideologice, istorice, culturale ş.a.m.d., de multe ori aceste deosebiri fiind stimulate de forţe din interiorul şi exteriorul ţării. Printre oamenii din Republica Moldova există o categorie destul mare, membrii ei având şi cetăţenia Republicii Moldova oferită din start, fără vreo pre-condiţie, spre deosebire de Ţările Baltice ex-sovietice, care continuă să considere drept Patrie altă ţară decât Republica Moldova, continuă să nu vorbească şi nici să nu simtă necesitatea de a învăţa şi a vorbi limba oficială a Republicii Moldova, continuă să privească alte televiziuni decât cele din Republica Moldova şi să cunoască foarte bine artiştii şi noutăţile de peste mii si mii de kilometri şi deloc pe cele din Republica Moldova.
O astfel de stare frânează procesul de dezvoltare a ţării, de mişcare înainte din punct de vedere economic, social, politic, ceea ce se răsfrânge foarte mult asupra nivelului de viaţă al societăţii în ansamblu, dar şi al fiecărei persoane în parte. Este adevărat că în ultimii ani a putut fi remarcat un anumit progres în procesul ştergere a graniţelor pronunţate dintre diferitele categorii sociale din societatea moldovenească şi aceasta s-a întâmplat mai degrabă sub influenţa firească a factorului de timp, al obişnuinţelor şi deprinderilor acumulate printr-o convieţuire comună într-un spaţiu comun. Tot mai multă lume se obişnuieşte să spună şi să audă „Moldova” şi nu „Moldavia”, tot mai multă lume este gata, inclusiv psihologic, să răspundă în aceeaşi limbă în care este întrebat în stradă, la magazin, fără să simtă incomodităţi şi frustrări ca până acum. Tot mai multă lume declară tot mai firesc „Moldova este Patria mea”. Evenimentele din Ucraina au întrerupt în mod brusc şi brutal acest proces firesc de constituire a societăţii, statului şi Patriei moldoveneşti, pentru că a retrezit iluzia, dar şi nostalgia unei anumite părţi din populaţie că s-ar putea ajunge să trăiască în acea „patrie adevărată”, real existentă, sau doar în imaginaţie sub forma ex-Uniunii Sovietice, şi nu pur şi simplu personal, ci, eventual, cu o bucată din pământul „patriei vitrege” Republica Moldova. Trebuie doar să te apuci să faci referendumuri, să cucereşti prin violenţă sediile autorităţilor statului şi să ceri protecţia altui stat, care a demonstrat de mai multe ori că este gata să vină, eventual, cu Kalaşnikov, în apărarea purtătorilor anumitor limbi. Nu se ştie când vor lua sfârşit ostilităţile din Ucraina vecină şi cu ce final, dar se ştie că Republica Moldova va trebui să ia aproape de la început procesul de constituire a propriei societăţi. Aceasta dacă se confirmă speranţa că va fi ferită de catastrofa „războiului fierbinte”.
În al treilea, dar nu în ultimul, rând, criza regională pune o mare presiune suplimentară pe procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Nu ne referim aici la manifestările deja cunoscute sub formă de embargouri şi restricţii, ci la cea pe care o vor exercita, inclusiv dar nu numai, categoriile de probleme menţionate în punctele unu şi doi, descrise mai sus. Acestea sunt în măsură să influenţeze suficient de serios rezultatele alegerilor parlamentare din toamna acestui an, respectiv, posibilitatea de continuare sau nu a cursului european al ţării. Evenimentele din sud-estul Ucrainei pot fi preluate drept model de impunere prin forţă a punctului de vedere asupra cursului de dezvoltare a ţării, cu sau fără elementul susţinerii din afară a acestor manifestări. Cu susţinere directă sau indirectă a manifestărilor respective din interior şi din afară. Un exemplu de direcţie din care poate veni această susţinere din afară a fost formulat în primul punct din compartimentul economic al proiectului de Platformă electorală a PCRM, făcut public de 1 mai: „Noi ştim cum trebuie să procedăm pentru a aduce în ţară gaze naturale şi energie electrică la preţuri accesibile atât pentru popor, cât şi pentru producători”. Din câte se cunoaşte, PCRM nu dispune de zăcăminte de gaze naturale proprii, ştim cine dispune şi ştim cu ce condiţii le oferă. Ucraina este exemplul cel mai proaspăt şi cel mai relevant în acest sens.
Valeriu Vasilică; IPN
