Gestionarii blocurilor locative sunt îndemnați să finalizeze, până la sfârșitul lunii septembrie, lucrările de pregătire a sistemului ingineresc din interiorul blocului pentru perioada rece a anului. Totodată, aceștia urmează să prezinte documentația ce demonstrează acest lucru – pașaportul de pregătire al instalațiilor de termoficare – la sediul teritorial al SA Termoelectrica din sectorul din care face parte. Recomandarea vine din partea conducerii întreprinderii, transmite IPN.
„Pregătirea sistemului ingineresc ce prevede spălarea hidropneumatică și testarea la presiune a sistemelor interne de încălzire este esențială pentru a evita problemele de ordin tehnic ce țin de livrarea necalitativă a energiei termice din interiorul blocului, în perioada rece a anului”, a declarat directorul general SA Termoelectrica, Veaceslav Eni, citat într-un comunicat de presă al întreprinderii.
După cum a fost anunțat anterior, blocurile locative care nu înregistrează datorii la consumul de energie termică vor beneficia de îndeplinirea gratuită a acestor lucrări. Inițiativa vine din partea întreprinderii Termoelectrica în cadrul campaniei „Achiți iarna – fii răsPLĂTIT vara” care a fost prelungită până pe 25 septembrie curent.
Totodată, în cazul în care gestionarii înregistrează datorii la energia termică, aceștia sunt îndemnați să colaboreze cu Termoelectrica, în privința achitării restanțelor financiare. Aceștia sunt invitați la sediul întreprinderii pe strada T. Vladimirescu, 6, Centrul Comercial, pentru a semna o tranzacție de prevenire a litigiului.
Furnizorul de energie termică menționează că edificiile conectate la Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică pot fi conectate la serviciile de termoficare și înainte de emiterea deciziei oficiale de începere a sezonului de încălzire. Pentru aceasta este nevoie de o solicitare oficială din partea administratorului, președintelui ÎMGFL, ACC, APLP etc. Procedura de conectare la căldură durează mai puțin de trei ore.
Sediile teritoriale ale Termoelectrica sunt: în sectorul Ciocana pe strada str. Ginta Latină, 19/3 (022-335-132); în sectorul Centru – str. Ismail, 86A (022-274-098); în sectorul Râșcani – bulevardul Moscova, 11A (022-442-365); în sectorul Botanica – strada Teilor 7/3 (0-22-779-411) și în sectorul Buiucani – str. V. Lupu, 63 (022-751-529).