logo

Precizări referitoare la dubla indexare a pensiilor


https://www.ipn.md/ro/precizari-referitor-la-dubla-indexare-a-pensiilor-7967_1070812.html

Premierul Ion Chicu menționează că de a doua indexare a pensiilor, cea din 1 octombrie, vor beneficia toate persoanele ce ridică pensii sub minimul de existență, care constituie 1726 de lei, așa cum prevedea proiectul inițial de lege. Deși același proiect inițial presupunea pentru anii 2021 și 2022 majorarea plafonului de 1726 de lei, în proiectul aprobat în lectură finală, aceste prevederi au fost excluse. Potrivit șefului executivului, măsura vine și ca urmare a discuțiilor cu Fondul Monetar Internațional, însă speculațiile trebuie evitate, deoarece, plafonul oricum va fi majorat, transmite IPN.

„De ce a apărut propunerea de a elimina majorarea pentru 2021? Pentru că noi suntem un Guvern responsabil, avem colaborare cu Fondul Monetar Internațional. Proiectul inițial l-am remis lor. Ei au solicitat că, până ce nu vedem prognoza macro-economică pentru anii 2021-2022, să ne abținem și nu fie scris în lege acest lucru. Dar noi îl avem pe agendă”, a declarat pentru presă premierul după întrevederea de miercuri cu șeful statului și președintele Parlamentului.

Ion Chicu a menționat că în procesul de elaborare a bugetului pentru 2021 urmează să fie discutat și aspectul legat de majorarea plafonului în următorul an. Totodată, acest aspect urmează să fie discutat și cu misiunea FMI, care vine la Chișinău pe 22 ianuarie. „Avem parteneri cu care discutăm. Dar încă o dată, nu trebuie de speculat că în 2020 vor beneficia de a doua indexare mai puține persoane decât a fost anunțat. Toți care erau planificați, vor avea indexarea dublă. În 2021 o să majorăm plafonul, rămâne să stabilim în ce măsură”, a mai spus șeful executivului.

Președintele Igor Dodon a declarat că indexarea pensiilor de două ori pe an, așa cum a fost promis, începând cu anul acesta, este o realitate. „Este vorba despre indexarea pensiilor la 1 aprilie și la 1 octombrie. Indexarea pensiei la 1 octombrie are sarcina să micșoreze decalajul între pensiile mari și mici”, a notat șeful statului.

Potrivit autorităților, indexarea la 1 aprilie se va efectua conform procedurii în vigoare – pentru toți beneficiarii, echivalent cu media indicelui prețurilor de consum pe ultimii trei ani. De indexarea de la 1 octombrie vor beneficia în primul an de implementare – 2020, peste 400 mii de pensionari, mărimea pensiei cărora nu depășește nivelul minimului de existență.