logo

Precizări privind participarea studenților și elevilor cu drept de vot la prezidențiale


https://www.ipn.md/ro/precizari-privind-participarea-studentilor-si-elevilor-cu-drept-de-8008_1076488.html

Elevii și studenții cu drept de vot vor putea participa la alegerile prezidențiale prezentându-se, în ziua votării, la secția de votare unde domiciliază sau își au reședința valabilă conform actului de identitate. În cazul în care studenții și elevii cu drept de vot au și domiciliu, și reședință valabilă, aceștia vor vota la secția de votare în a cărei rază teritorială își au reședința. Precizările vin din partea Comisiei Electorale Centrale, transmite IPN.

De asemenea, studenții și elevii pot participa la scrutinul prezidențial declarându-și locul nou de ședere, cel târziu până la 1 octombrie inclusiv, la primăria sau pretura de sector – în cazul municipiului Chișinău. Astfel vor putea fi înscriși în lista electorală de la secția de votare corespunzător locului șederii. Declarația se depune personal de către solicitant, la prezentarea buletinului de identitate cu fișa de însoțire în original și în copie. După depunerea declarației, persoanele vor fi înscrise în lista electorală de bază a secției de votare în care urmează să voteze.

În cazul în care nu reușesc să-și declare locul nou de ședere, alegătorii pot să se adreseze la biroul electoral al secției de votare în raza domiciliului sau reședinței valabile și să-și ia un certificat pentru drept de vot, care le permite să voteze în oricare altă secție de votare. Această procedură va fi valabilă în perioada 12-31 octombrie. În baza certificatului pentru drept de vot, în ziua alegerilor, cetățenii se înscriu în lista suplimentară, iar certificatul rămâne la biroul secției de votare și se anexează la lista suplimentară.