Practici RSC la o conferinţă internaţională la Chişinău
https://www.ipn.md/ro/practici-rsc-la-o-conferinta-internationala-la-chisinau-7967_986462.html
Companiile de business vor avea posibilitatea să cunoască care sunt instrumentele şi avantajele implementării Responsabilităţii Sociale Corporative în cadrul conferinţei internaţionale „Integrarea Responsabilităţii Sociale Corporative (RSC) în Afacerea Ta”, care se va desfăşura la Chişinău săptămâna viitoare, pe 16 noiembrie.
„Conferinţa îşi propune să promoveze importanţa utilizării practicilor social responsabile în rândul comunităţii de afaceri, dar şi implicarea cât mai activă a Guvernului şi societăţii civile în implementarea cu succes a celor mai bune practici de RSC”, a declarat pentru Info-Prim Neo Mila Mălairău, director executiv al Camerei de Comerţ Americane din Moldova.
Cea de-a patra ediţie a conferinţei internaţionale „Integrarea Responsabilităţii Sociale Corporative (RSC) în Afacerea Ta” diferă de cele anterioare. “În acest an, formatul conferinţei prevede interviuri interactive privind cele mai eficiente practici de RSC, precum şi o serie de ateliere de instruire, unde reprezentanţii mediului de afaceri vor afla despre posibilităţile şi avantajele RSC”, a menţionat Mila Mălairău.
Organizatorii conferinţei sunt Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Camera de Comerţ Americană din Moldova, Reţeaua Pactul Global Moldova şi Fundaţia Est-Europeană din Moldova.