PPR susţine că arestul nelegitim al lui Ghenadie Braghiş este expresia uzurpării puterii de către preşedintele Voronin
https://www.ipn.md/ro/ppr-sustine-ca-arestul-nelegitim-al-lui-ghenadie-braghis-este-7965_961195.html
Acţiunile nelegitime ale organelor de forţă faţă de directorul de vânzări al postului de televiziune Pro TV Chişinău, Ghenadie Braghiş, sunt o expresie a uzurpării puterii de către preşedintele Vladimir Voronin şi regimul instaurat de el, se arată într-o declaraţie a Partidului Popular Republican (PPR) remisă Agenţiei spre difuzare.
Potrivit declaraţiei, extremismul politic, călcarea în picioare a Constituţiei, a principiilor democratice, a drepturilor omului, transformarea justiţiei şi mass media în instrumente de hărţuire şi intimidare a oponenţilor politici sunt practici prin care se manifestă zilnic acest regim dictatorial.
„Acestea sunt consecinţe ale votului laş „pro-Voronin” din 4 aprilie 2005, consecinţe despre care Partidul Popular Republican a stăruit să informeze opinia publică în repetate rânduri. Din păcate, nici una din declaraţiile PPR, privind uzurparea puterii în stat nu a fost adusă la cunoştinţa populaţiei de către Pro TV Chişinău. Dimpotrivă, acest post de televiziune demonstra permanent loialitate puterii, înscriindu-se în lista mass-media controlate de coaliţia roş-oranj de la guvernare”, se menţionează în declaraţia PPR.
Potrivit aceleiaşi surse, cazul ProTV Chişinău dovedeşte, o dată în plus, că încercările de a cocheta cu un regim ce sfidează obraznic Constituţia, nu te salvează de abuzurile lui. Pentru ca regimul să poată fi schimbat poporul trebuie să cunoască crimele lui. În calitatea sa de formaţiune de opoziţie, Partidul Popular Republican va continua să informeze populaţia despre fărădelegile puterii şi cheamă mass media să i se alăture în această cauză.
Partidul Popular Republican susţine, la finele declaraţiei, că apropiatele alegeri locale, iar apoi cele parlamentare oferă societăţii o şansă reală a schimbării pe care aceasta nu are dreptul să o mai rateze.