Membri și susținători ai Partidului Politic „Partidul Nostru” (PPPN) au participat, în dimineața zilei de vineri, 27 ianuarie, la un protest organizat lângă sediul unui hotel din capitală, unde avea loc ceremonia festivă cu ocazia aniversării a 25-cea de la crearea Procuraturii Republicii Moldova. Manifestanții au protestat „împotriva politizării instituțiilor statului, inclusiv a Procuraturii”, transmite IPN.
Ex-candidatul PPPN la alegerile prezidențiale, Dumitru Ciubaşenco, a declarat jurnaliștilor că „timp de 25 de ani Procuratura Generală a devenit o organizație criminală, care se ocupă de fabricarea dosarelor politice împotriva oponenților lui Plahotniuc şi care organizează atacuri raider”.
Vicepreședintele partidului, Ilian Caşu, a spus că manifestanții sunt cetățeni care „au luat atitudine faţă de dezmățul înfăptuit de membrii unei instituții a statului, şi anume a Procurorii, care într-un stat capturat execută comenzile regimului”. Acesta a mai spus că în localul în care are loc evenimentul se află şi un procuror care, acum câteva săptămâni, a lovit un cetățean, iar politia a amendat cetățeanul. „Ceea ce este încă o dovadă că poliţia a uitat să slujească cetățeanul”, amai spus vicepreședintele partidului.