Partidul Politic „Partidul Nostru” (PPPN) anunţă că va efectua o anchetă internă privind cele întâmplate în satul Racovăţ, raionul Soroca, iar dacă vina candidatului PPPN la funcţia de primar, Mihail Mitrofan va fi dovedită, el va fi pedepsit. Reacţia vine după ce Partidul Liberal Democrat a anunţat astăzi că Mihail Andrieş, candidat PLDM la funcţia de primar în localitatea respectivă a fost bătut de 3 indivizi mascaţi, iar oamenii legii au identificat printre suspecţi şi candidatul PPPN, transmite IPN.
„În cazul în care aceste fapte nu se vor adeveri, atunci incidentul poate fi calificat drept o nouă provocare din partea PLDM cu scopul de a discredita Partidul Nostru cu două zile înainte de data alegerilor şi o metodă murdară de a influenţa rezultatele turului doi al alegerilor locale din 28 iunie”, a se precizează într-un comunicat de presă al PPPN.
De asemenea, în comunicat se menţionează că în dimineaţa de joi, în casa lui Mihail Mitrofan a dat buzna o grupă operativă a poliţiei din Soroca şi Chişinău şi l-a acuzat că l-ar fi atacat pe contracandidatul său la alegerile locale, reprezentantul PLDM, Mihail Andrieş. În pofida mărturiilor depuse de rude şi vecini, care susţin că Mitrofan nu a părăsit locuinţa sa noaptea trecută, poliţiştii înarmaţi au efectuat percheziţii în casa lui Mihail Mitrofan şi au interogat membrii familiei acestuia, în baza ordonanţei procurorilor. Doi dintre apropiaţii lui Mitrofan au fost reţinuţi şi se află acum la Inspectoratul de poliţie Soroca.
„Declarăm cu toată responsabilitatea că Mihail Mitrofan, candidatul PPPN la funcţia de primar al satului Racovăţ, care a obţinut în primul tur al alegerilor locale 42,96% din voturi şi a acces în turul doi cu un scor dublu faţă de contracandidatul său Mihail Andrieş, a desfăşurat o campanie electorală corectă şi cinstită, fapt confirmat şi de rezultatul obţinut pe 14 iunie”, se mai spune în comunicat.
PLDM a anunţat astăzi că Mihail Andrieş,candidat PLDM la funcţia de primar în satul Racovăţ a fost bătut de trei indivizi mascaţi. Incidentul a avut loc în noaptea trecută, când suspecţii au intrat în casa candidatului liberal-democrat şi l-au agresat fizic. În urma atacului, candidatul PLDM la funcţia de primar în satul Racovăţ s-a ales cu mai multe leziuni corporale grave şi a avut nevoie de asistenţă medicală urgentă. Mihail Andrieş a fost internat în secţia traumatologie a Spitalului raional Soroca.