logo

PPPN a depus semnăturile la CEC în susţinerea lui Dumitru Ciubaşenco


https://www.ipn.md/ro/pppn-a-depus-semnaturile-la-cec-in-sustinerea-lui-dumitru-ciubasenco-7965_1029792.html

Grupul de iniţiativă în susţinerea candidatului desemnat de Partidul Politic „Partidul Nostru” la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Dumitru Ciubaşenco, a depus la Comisia Electorală Centrală listele de subscripţie cu semnăturile colectate, transmite IPN.

Potrivit pretendentului la calitatea de candidat pentru funcţia de preşedinte, cei 100 de colectori din grupul de iniţiativă au adunat adunat 25 de mii de semnături. „Aproape 900 de liste de subscripţie din 32 de unităţi administrative de nivelul doi, inclusiv municipiile Chişinău şi Bălţi, UTA Găgăuzia şi din 29 de raioane”, a afirmat Dumitru Ciubaşenco.

Pretendentul la prezidenţiale susţine că scopul principal este să înlăture actuala guvernare. Referitor la geopolitică, Dumitru Ciubaşenco susţine că pledează pentru relaţii bune cu toate statele şi consideră abordările geopolitice în alegerile prezidenţiale – o pistă falsă, pentru a distrage atenţia de la lucruri mai importante. „Viitorul preşedinte nu trebuie să dezbine societatea, dar să o unească”, a afirmat pretendentul.

Pentru colectarea semnăturilor, PPPN a cheltuit 460 de mii de lei.