Conducerea Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr susține că persecuțiile activiștilor formațiunii căpătă o amploare fără precedent în ultima perioadă, cu scopul de a înfricoșa cetățenii în legătură cu protestul masiv preconizat pentru 17 septembrie, în speranța că acțiunea populară nu va avea anvergura scontată, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, liderul formațiunii, Andrei Năstase, a declarat că „cei care au furat miliarde din bugetul statului au ajuns să intimideze oameni onești, care au mici afaceri pentru a-și întreține familiile, doar pe motiv că se implică în activități civice și politice îndreptate spre scoaterea Republicii Moldova din captivitatea mafiotă”. Potrivit lui, doar în ultimele câteva zile au fost supuși unor persecuții total nejustificate Arina Spătaru, Ruslan Verbițchi, Andrei Magalu, Sergiu Cibotari, Constantin Nicolaev, dar și alți membri și simpatizanți ai PPPDA.
Conducerea partidului menționează că acțiunile de intimidare sunt sub formă de percheziții directe la domiciliu, controale la oficii pe motive inexistente, urmăriri în plină zi, filare, interceptare a convorbirilor telefonice etc.
PPPDA reiterează hotărârea fermă „de a se apăra și de a-i apăra pe toți cei supuși atacurilor mârșave ale unei puteri criminale, putrede, ipocrite și lipsite de legitimitate”. Totodată, formațiunea chemă populația să vină masiv la protestul de duminică, 17 septembrie, organizat de Consiliul Marii Adunări Naționale pentru a-și revendica drepturile constituționale, dar și pentru a manifesta împotriva modificării sistemului electoral.