logo

PPCD: Moldova ar putea avea o enclavă de 918ha pe teritoriul Ucrainei


https://www.ipn.md/ro/ppcd-moldova-ar-putea-avea-o-enclava-de-918ha-pe-7965_979123.html

Acordul de frontieră moldo-ucrainean, semnat în 1999, nu prevede transmitere sau cedare de teritorii, iar cetăţenii moldoveni au o obligaţie patriotică să ceară actualei guvernări să nu facă jocul autorităţilor de la Kiev. Această poziţie a Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD), vizavi de transmiterea în proprietatea Ucrainei a tronsonului de traseu Odesa-Reni din regiunea satului Palanca, a fost făcută publică într-o conferinţă de presă miercuri, 25 noiembrie, transmite Info-Prim Neo. PPCD cere guvernului Filat să nu se grăbească să cedeze teritoriul din sud, pentru că astfel R. Moldova va avea o enclavă de 918ha pe teritoriul Ucrainei. „Sperăm că dialogul autorităţilor în exerciţiu ale R. Moldova cu Kievul va fi transparent, bazat pe respectul reciproc dintre state, astfel încât să nu avem învingători şi învinşi, iar interesele cetăţenilor moldoveni să nu fie prejudiciate”, a menţionat Vlad Cubreacov, vicepreşedintele PPCD. Mihai Adauge, secretar general adjunct al PPCD, a declarat la conferinţă că actualul Guvern operează cu nişte neadevăruri. „Nu este adevărat că R. Moldova este restantă la îndeplinirea acordului de frontieră cu Ucraina, R. Moldova l-a îndeplinit sută la sută. Nu este adevărat nici faptul că Ucraina ne-ar fi cedat nouă 430 m din teritoriul său atunci când a fost construit terminalul la Giurgiuleşti”, a afirmat istoricul Adauge, spunând că din 1940 până în prezent statul ucrainean „a tot subţiat teritoriul R. Moldova de 1,8 km de pe malul Dunării”. PPCD a declarat că nu este de acord nici cu poziţia ministerului de externe de la Chişinău, potrivit căreia în locul cedării teritoriului respectiv Ucraina ar ajuta R. Moldova în problema soluţionării conflictului transnistrean. „Teritoriul unei ţări nu poate fi obiect de cârdăşie. Guvernul R. Moldova va trebui să abandoneze această abordare pe care o are acum, sau mai întâi să se consulte cu Curtea Constituţională. Aceste greşeli ale guvernării pot deveni crime”, a mai spus Adauge. Juristul Ghenadie Vaculovschi este de părere că pentru o soluţie democratică, guvernarea ar trebui să discute problema cu populaţia. Preşedintele raionului Ştefan Vodă, Valeriu Berilă, liderul organizaţiei teritoriale a PPCD, spune că de la semnarea tratatului din 1999, gestionarea problemei de către guvernele Sturza, Braghiş şi Tarlev şi de către foştii preşedinţi Lucinschi şi Voronin, locuitorii comunei Palanca s-au ales doar cu incomodităţi. Mai mult, Berilă spune că unii locuitori au fost chiar şi arestaţi, în timpul traversării hotarului moldo-ucrainean, când se deplasau spre cotele lor agricole, care se află mai jos de carosabil. Protocolul adiţional la Acordul de frontieră dintre Ucraina şi Moldova, care reglementează cedarea în proprietate Ucrainei a tronsonului de traseu Odesa-Reni în raionul satului Palanca, a fost semnat la 18 august 1999. Vlad Cubreacov spune că tratatul de frontieră nu are controverse în sine, însă controverstate sunt anexele documentului – hărţile şi protocolul adiţional, ferite de către autorităţi. Premierul Vlad Filat a comentat recent acest aspect, motivând că R. Moldova are anumite angajamente fixate prin acorduri interstatale care trebuie respectate de ambele părţi.