Poziţia separată a deputaţilor PCRM: La 7 aprilie a avut loc o reală tentativă de lovitură de stat
https://www.ipn.md/ro/pozitia-separata-a-deputatilor-pcrm-la-7-aprilie-a-avut-7965_982365.html
Pe 7 aprilie 2009 în Republica Moldova a avut loc o reală tentativă de lovitură de stat. Doar datorită ordinelor clare ale conducerii ţării şi acţiunilor hotărâte şi profesioniste ale colaboratorilor Ministerului Afacerilor Interne, s-a evitat vărsarea de sânge şi nu a avut loc o situaţie similară cu cea din Kârgâzstan, unde au fost zeci de victime. Aceasta este concluzia deputaţilor comunişti care au făcut parte din comisia parlamentară pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de acum un an şi care au formulat o poziţie separată faţă de raportul oficial, transmite Info-Prim Neo.
Deputatul Vadim Mişin a spus vineri, 7 aprilie, într-o conferinţă de presă că disensiunile din comisie au fost principiale şi că deputaţii comunişti şi-au dorit din start să afle adevărul despre acele evenimente, în timp ce oponenţii lor au avut alt scop şi anume să justifice încălcările şi ilegalităţile care s-au produs.
Colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne au acţionat consecvent, în baza ordinului dat de preşedintele de atunci, Vladimir Voronin, care a dispus să nu se tragă în manifestanţi, a spus Vadim Mişin. Potrivit deputatului comunist, fostul ministru de interne, Gheorghe Papuc, şi fostul comisar al oraşului, Vladimir Botnari, nu trebuie cercetaţi. Dimpotrivă, preşedintele Mihai Ghimpu ar trebui să le dea medalii pentru că au gestionat corect situaţia şi nu au admis vărsări de sânge. Vadim Mişin mai spune că nu a existat nicio cale de a evita distrugerea instituţiilor statului, fără ca poliţia să ia armele, în condiţiile în care în piaţă erau mai mulţi provocatori, care incitau la violenţă.
În cadrul conferinţei au fost prezentate fotografii şi imagini de la proteste, în care apar tineri despre care deputatul Grigore Petrenco a spus că sunt reprezentanţi ai Mişcării Naţional-Creştine şi că ar fi provocatori, iar unii dintre care ar fi recunoscut deschis că s-au întâlnit în ajun, pe 6 aprilie, la sediul PLDM, cu Vlad Filat şi au coordonat acţiunile din ziua protestului. Aceşti tineri pot fi recunoscuţi şi în fotografiile de la întâlnirea preşedintelui român, Traian Băsescu, cu tinerii care se declară victime ale poliţiştilor.
Vadim Mişin a mai spus că evenimentele din aprilie nu trebuie reduse la o singură noapte, cea de 7 spre 8 aprilie. Trebuie să se vadă ce s-a întâmplat în ziua de 6 şi 7 aprilie. De unde au apărut acuzaţiile de fraudare a alegerilor când încă organul electoral central nu făcuse publice rezultatele şi de ce actuala conducere a ţării, care de fiecare dată declară că acţionează în conformitate cu practicile europene, nu a ascultat de experţii europeni care au spus că alegerile au fost corecte şi că încălcările înregistrate nu sunt în măsură să schimbe rezultatele scrutinului.
Cu referire la noaptea de 7 spre 8 aprilie, despre care se spune că poliţiştii au lovit în simpli trecători aflaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale din curiozitate, Mişin se întreabă ce făceau curioşii în stradă la ora 02.30. Deputatul este de acord că în acea noapte, unii dintre poliţişti, au încălcat legea şi ordinele date şi au atacat oameni neînarmaţi, dar fiecare caz trebuie cercetat în parte şi cei vinovaţi trebuie traşi la răspundere.
Parlamentarul s-a arătat încrezător că poziţia actualei conduceri faţă de evenimentele de acum un an, modul în care a fost efectuată ancheta, i-a dezamăgit pe mulţi dintre alegători şi că, în eventualitatea unui scrutin parlamentar anticipat se va repeta anul 2001 şi comuniştii vor ajunge din nou la putere. „Nu trebuie să facem nimic, ea (guvernarea) a făcut deja totul în locul nostru”, a declarat Vadim Mişin.
Deputatul a anunţat că poziţia PCRM, cu semnătura celor patru deputaţi care au făcut parte din comisia pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor din aprilie 2009, va fi disponibilă în formă tipărită sambătă, 8 mai.