logo

Postul de control la intrarea în Primăria capitalei a fost desfiinţat


https://www.ipn.md/ro/postul-de-control-la-intrarea-in-primaria-capitalei-a-fost-desfiintat-7967_1006247.html

Postul de control la intrarea în Primăria capitalei a fost desfiinţat. În contextul procesului de reformare a Ministerului Afacerilor Interne, poliţiştii nu mai pot asigura ordinea în instituţii publice. Anunţul a fost făcut de către şeful Direcţiei administrative a Primăriei municipiului Chişinău, Oleg Poiată, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, transmite IPN.

Până se va găsi o soluţie, la uşa Primăriei fac de gardă angajaţi ai Direcţiei administrative. Conform legislaţiei în vigoare,  agenţiile particulare de pază nu au dreptul să presteze servicii instituţiilor publice. Acest lucru poate fi făcut doar de către serviciul Pază de Stat.

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a spus că acţiunea în cauză demonstrează dezinteresul instituţiilor statului faţă de o instituţie publică. Acesta a mai spus că, atât timp cât va exista dezinteres, municipalitatea trebuie să identifice posibilităţi de contractare a serviciului de pază de către o agenţie privată.