Postul Orizont TV a fost sancționat de Consiliul Audiovizualului cu 75 de mii de lei pentru difuzarea comunicărilor comerciale cu conținut mascat în favoarea politicianului fugar Ilan Șor, transmite IPN.
Pe 31 iulie, postul a difuzat un subiect despre concertul interpretului Misha Marvin la OrheiLand. Atât prezentatoarea în capul știrii, cât și vocea de după cadru la începutul reportajului a precizat că în fiecare sâmbătă în parc a fost oferită înghețată gratuită copiilor la inițiativa lui Ilan Șor, ceea ce amplifică gradul de implicare a acestei persoane în organizarea evenimentelor. Materialul nu a fost marcat drept unul publicitar și nu a fost delimitat corespunzător.
Pe 3 august, Orizont TV a difuzat un subiect despre protestul mai multor susținători ai Blocului politic „Ș.O.R.” care s-au arătat nemulțumiți de închiderea magazinelor sociale „Merișor”. Pe durata prezentării informației, pe ecran au apărut secvențe video cu opiniile protestatarilor referitor la faptul că „economisesc în acest magazin” și imaginea fondatorului acestora, Ilan Șor. Numele lui Ilan Șor a fost menționat pe parcursul reportajului de vocea de după cadru, conținutul editorial prezintând un caracter de favorizare pentru politician.
Într-un alt subiect, pe 7 august, despre Festivalul Chitarelor, în memoria lui Iurie Sadovnic, vocea de după cadru menționează că evenimentul a fost și de această dată organizat de Consiliul raional Orhei, cu suportul și susținerea personală a lui Ilan Șor. Potrivit CA, reportajul a fost realizat cu intenția de a pune în evidență imaginea politică, dar și aportul financiar al politicianului Ilan Șor.