Portofoliul de credite al „Mobiasbancă” a crescut în 2006 cu peste 50 la sută
https://www.ipn.md/ro/portofoliul-de-credite-al-mobiasbanca-a-crescut-in-2006-cu-7966_964469.html
Portofoliul de credite al Băncii Comerciale „Mobiasbancă”, parte componentă a grupului francez Societe Generale (SG), a crescut în anul 2006 cu 50,2 la sută, în comparaţie cu anul precedent. Totodată, totalul de active a avut un ritm de creştere de 38,1 la sută. Datele au fost făcute publice marţi, 24 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată după adunarea generală a acţionarilor băncii, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit prim-vicepreşedintelui Consiliului de Administraţie al „Mobiasbancă”, Nicolae Dorin, în anul trecut banca a înregistrat rezultate frumoase, practic, la toate capitolele şi s-a plasat pe locul cinci în topul principalelor bănci din ţară. Creşterea încrederii populaţiei în această bancă, dar şi îmbunătăţirea imaginii ei este probată prin sporirea cu 60,8 la sută a portofoliului de depozite ale persoanelor fizice.
Totodată, Dorin a menţionat şi alte performanţe ale „Mobiasbancă”, cum ar fi majorarea cotei de piaţă cu 8,56 la sută, ritmul de creştere de 38,1 la sută a totalului de active care au atins, la sfârşitul anului, suma de 1950,1 mil. lei. În acelaşi timp, media în sistemul bancar pe ţară privind ritmul de creştere constituie 27 la sută.
Nicolae Dorin a spus că resursele atrase de „Mobiasbancă” au constituit, la finele anului 2006, 1683,4 mil. lei şi au avut un ritm de creştere anual de 40,6 la sută, în timp ce media în sistemul bancar este de 25,8 la sută.
O altă reuşită a anului trecut este continuarea colaborării cu organizaţiile financiare internaţionale, fiind investite resurse în proiecte profitabile. În aceeaşi perioadă, „Mobiasbancă” a semnat contracte cu mai multe organizaţii financiare internaţionale, precum şi acorduri de finanţare cu Fondul European pentru Europa de Sud-Est – în valoare de 2,5 mil. euro şi Compania de finanţare a dezvoltării – 4 mil. euro.
Preşedintele Consiliului de Administraţie a Băncii, Jean-Francois Myard, a declarat, în cadrul aceleiaşi conferinţe, că planurile pentru viitor prevăd integrarea lentă a „Mobiasbancă” în SG, pentru a se adapta la standardele ei. Integrarea se va efectua în diverse domenii, cum ar fi principiile de organizare, politica relaţiilor umane, creditarea, riscurile, sistemele informaţionale, interacţiunea în sistemul SG, publicitatea. Totodată, spune Myard, o atenţie deosebită va fi acordată activităţii comerciale, inclusiv extinderea creditării, ipoteca, dezvoltarea depozitelor, implementarea noilor produse.
Referindu-se la clienţii băncii, sursa citată a declarat că accentul va fi pus în continuare pe businessul mic şi mijlociu şi pe persoane fizice. Myard crede că ar putea fi acordate şi credite de lungă durată şi că marii clienţi ai SG din Franţa ar putea fi atraşi să investească în R. Moldova. La moment, SG a anunţat că procură acţiunile „Mobiasbancă” la un preţ bun, această acţiune derulându-se până la 4 mai curent.
Clienţii SG sunt companiile „Lafarge” şi „Orange”, care activează deja şi în R. Moldova. Preşedintele Consiliului de Administraţie a Băncii nu exclude că aceste firme mari ar putea deveni clienţii „Mobiasbancă”.