logo

Popularii europeni laudă decizia ACUM de a colabora cu PSRM


https://www.ipn.md/ro/popularii-europeni-lauda-decizia-acum-de-a-colabora-cu-psrm-7965_1049134.html

Joseph Daul, președintele Partidului Popular European, salută decizia Blocului politic ACUM de a-și asuma responsabilitatea guvernării în Moldova. Joseph Daul consideră decizia ACUM „un act de patriotism și maturitate politică”, transmite IPN.

„Vreau să laud decizia liderilor Maia Sandu (PAS) și Andrei Năstase (PPDA) din blocul ACUM de a conveni cu PSRM asupra guvernării pentru eliberarea Republicii Moldova de Plahotniuc și controlul său oligarhic. Sunt conștient că a fost una dintre cele mai dificile decizii din carierea lor politică și din istoria partidelor lor. Riscurile și divergențele politice dintre ACUM și PSRM sunt, într-adevăr, enorme, însă riscurile de a-i permite lui Plahotniuc să controleze și să distrugă mai departe Moldova sunt și mai mari”, a declarat Joseph Daul, citat într-un comunicat de presă al PPE.

Joseph Daul menționează că, de fapt, Maia Sandu și Andrei Năstase au dat dovadă de maturitate politică atunci când au decis să colaboreze cu Partidul Socialiștilor. „În politică, uneori trebuie să alegem răul cel mai mic. Tocmai de aceea, sunt impresionat de curajul Maiei Sandu și al lui Andrei Năstase de a-și asuma riscul mare de pe urma acestei colaborări pentru a-și salva poporul și țara. Decizia lor demonstrează maturitate politică, patriotism și curaj prin punerea intereselor tuturor moldovenilor deasupra celor politice”, menționează politicianul european.

În același timp, Joseph Daul speră că PSRM își va onora angajamentele făcute în fața tuturor moldovenilor și va vota pentru pachetul anti-oligarhic și un guvern condus de ACUM. „Dacă va eșua în a-și ține cuvântul, PSRM va fi unicul responsabil de menținerea regimului lui Plahotniuc, erodarea instituțiilor democratice și semnarea actului de deces al Moldovei. PPE este extrem de conștient de presiunea enormă exercitată de Plahotniuc asupra tuturor partidelor pentru a împiedica acest proces. Orice provocări sau proteste organizate vor fi puternic condamnate”, mai spune Joseph Daul.

Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate a decis aseară, 5 iunie, asumarea unui guvern ACUM și votarea „pachetului de legi antioligarhic”, în urma votării unui președinte de Parlament propus de PSRM. Aceleași condiții au fost înaintate și de PPPDA pentru susținerea candidatului PSRM la șefia legislativului. Partidul Socialiștilor a decis convocarea Consiliului Republican al formațiunii pentru ziua de vineri, 7 iunie, pentru discuții finale și deciziile care se impun cu privire la situația politică.