logo

Ponta avertizează: Venirea la putere a partidelor pro-ruse în R. Moldova devine o certitudine


https://www.ipn.md/ro/ponta-avertizeaza-venirea-la-putere-a-partidelor-pro-ruse-in-7965_1024848.html

Fostul premier român Victor Ponta, avertizează că din cauza crizei de la Chişinău partidele pro-ruse ar putea acapara puterea. În acelaşi timp, el acuză conducerea de la București că nu face nimic pentru a preîntâmpina această situaţie.

„Zarurile au fost aruncate - haosul este total, falimentul aproape inevitabil şi perspectiva acaparării puterii de cei care se declară oficial pro-Rusia şi anti-România devine o certitudine”, scrie Victor Ponta într-o postare pe Facebook.

Victor Ponta condamnă conducerea de la Bucureşti pentru că nu susţine partidele pro-europene de la Chişinău. În acelaşi timp, el îl acuză pe Nicolae Timofti că face jocul Moscovei. „Am văzut că preşedintele Timofti (un om de treabă şi bun la suflet, dar total rupt de realitate şi influenţat negativ de oameni cu resentimente personale) tocmai l-a decorat pe preşedintele Iohannis (cel care a „contribuit” mult în ultimul an la situaţia Moldovei prin faptul că nu a făcut absolut nimic!). Cred că amândoi merită să fie decoraţi de Vladimir Putin pentru modul în care dau pe tavă Moldova înapoi Rusiei (după ce în 2014 fraţii noştri de peste Prut ajunseseră în cel mai apropiat punct de România şi Europa din ultimii 75 ani)”, potrivit lui Ponta.

El susţine că Republica Moldova mai are şanse, dar sunt din ce în ce mai mici. „Mai sper încă în faptul că la Chişinău (nu la Bucureşti din păcate) se vor găsi în ceasul al 13-lea nişte minţi luminate care să salveze situaţia. Dar speranţa e din ce în ce mai mică”, conchide fostul premier român.