logo

Pompierii vor organiza în fiecare casă instructaje cu genericul: „Pericol de incendiu”


https://www.ipn.md/ro/pompierii-vor-organiza-in-fiecare-casa-instructaje-cu-genericul-pericol-de-incen-7967_968029.html

În legătură cu majorarea numărului de incendii şi decese cauzate de foc, organul supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor va instrui cetăţenii la domiciliu în perioada 17-19 ianuarie curent. Potrivit surselor din cadrul Direcţiei Pompieri şi Salvatori, citate de Info-Prim Neo, instructajele cu genericul: „Pericol de incendiu” vor fi efectuate în fiecare casă. Prin aceste acţiuni, pompierii îşi propun familiarizarea fiecărui cetăţean, din orice localitate a R. Moldova, cu măsurile de profilaxie a incendiilor în perioada rece. O situaţia alarmantă de majorare a incendiilor este înregistrată în această iarnă pe tot teritoriul R. Moldova. De la începutul anului 2008, 26 de persoane au fost răpuse de flăcări.