logo

Pompierii decedaţi în incendiul de la Teleneşti, decoraţi post-mortem


https://www.ipn.md/ro/pompierii-decedati-in-incendiul-de-la-telenesti-decorati-post-mortem-7967_1017113.html

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat decretul privind conferirea de distincţii de stat celor 2 pompieri din Teleneşti, care şi-au pierdut viaţa la 26 noiembrie în timpul misiunii, transmite IPN.

Pompierii Nicolae Popa şi Gheorghe Şova au fost decoraţi cu ordinul „Credinţă Patriei” clasa I.

Medalia „Pentru Vitejie” a fost acordată şefului de echipă Ion Bran şi pompierului Boris Ilescu, care au fost răniţi în acelaşi incendiu.

Focul a izbucnit  în jurul orei 3.30, într-un magazin cu 2 etaje, şi a putut fi localizat către ora 6.00. Flăcările au afectat peste 200 de metri pătraţi din suprafaţa imobilului. Doi pompieri, în vârstă de 21 şi 24 de ani, şi-au pierdut viaţa accidentaţi de tavanul care a căzut peste ei.