Pompierii avertizează despre înteţirea incendiilor provocate de arderea gunoiului şi a ierbii uscate
https://www.ipn.md/ro/pompierii-avertizeaza-despre-intetirea-incendiilor-provocate-de-arderea-gunoiulu-7967_964505.html
Pompierii avertizează despre înteţirea bruscă a cazurilor de incendii, provocate de neatenţia cu focul în timpul arderii gunoiului şi a ierbii uscate, în apropierea caselor de locuit. Numai pe parcursul săptămânii trecute, Serviciul Pompieri şi Salvatori a intervenit la stingerea a 24 de astfel de incendii, iar într-o singură zi pompierii au intervenit în 7 asemenea cazuri.
Potrivit Lilianei Puşcaşu de la DPS, între 16 şi 23 aprilie, incendiile au deteriorat parţial 8 case de locuit, au afectat 15 construcţii auxiliare şi 3 unităţi de transport. O persoană, în vârstă de 44 de ani, a murit intoxicată cu dioxid de carbon în odaia casei din s. Brânzeşti, Teleneşti. Pompierii susţin că este vorba despre o incendiere intenţionată.
Principalele cauze care au generat incendiile, pe parcursul lunii curente, au fost neatenţia la utilizarea focului deschis - 36 incendii, scurtcircuitul electric - 23, jocul copiilor cu focul - 22 cazuri, imprudenţa în timpul fumatului - 16 incendii, sobele defecte - 5 incendii, incendieri intenţionate - 7 cazuri.
În 198 incendii, înregistrate în R. Moldova de la începutul lunii aprilie, au decedat 11 persoane, inclusiv un copil. Doar în săptămâna trecută au murit în foc cinci persoane, inclusiv doi bărbaţi - din cauza fumatului în pat, transmite Info-Prim Neo.