Poliţistul împuşcat în centrul capitalei a avut un trecut „cu păcate”
https://www.ipn.md/ro/politistul-impuscat-in-centrul-capitalei-a-avut-un-trecut-cu-pacate-7967_992783.html
Ion Stratulat, fost poliţist, împuşcat în această după-amiază, 19 septembrie, în centrul capitalei, a avut un trecut cu păcate, a declarat pentru Info-Prim Neo procurorul municipiului, Ion Diacov.
„A comis şi el multe lucruri. Nu ştiu exact cum şi ce s-a dovedit. Dar ţin minte că o dată personal am ieşit la o reţinere. Persoana care era dată în urmărire nu avea unde să fugă, dar el l-a împuşcat drept în ceafă. A făcut multe gogoaşe”, a declarat procurorul.
Ion Diacov a confirmat că Ion Stratulat figura şi în dosarul omului de afaceri Igor Basarab, găsit împuşcat în cap, acum doi ani, într-un parc din sectorul Râşcani al capitalei.
Solicitat de Info-Prim Neo, adjunctul procurorului general, Andrei Pântea, a declarat că se presupune că persoana care a deschis focul este din Chişinău.
Ion Stratulat este ginerele generalului Nicolae Alexei. Acesta se afla la o terasă pe strada 31 august din centrul capitalei când un bărbat a deschis focul asupra sa. Ulterior individul, însoţit încă de un bărbat, au urcat în automobil şi au părăsit locul faptei. Victima avea 40 de ani şi a murit pe loc.