Politicile în domeniul de tineret sunt departe de necesităţile reale ale tinerilor. Este părerea unor tineri politicieni din Moldova, lideri ai organizaţiilor de tineret ale partidelor politice, care spun că încearcă să identifice problemele reale ale tinerilor şi să vină cu soluţii în faţa factorilor de decizie. Subiectul a fost discutat în cadrul unei conferinţe organizate de către Fundația Konrad Adenauer la Chișinău, transmite IPN.
Potrivit preşedintelui organizației de tineret PAS Youth, Dan Perciun, timp de un an şi jumătate, de când există organizaţia, au fost organizate diferite ateliere tematice pe problemele tinerilor, campanii, inclusiv în cooperare cu organizaţiile de tineret ale altor partide. Tinerii au strâns semnături, de exemplu, pentru accesul în căminele studenţeşti după ora 24.00. Ca urmare, a fost modificată hotărârea de Guvern care impunea această restricție. O altă campanie ţine de flexibilizarea curriculumului şcolar. Și anume, studierea în şcoală a şase discipline obligatorii în loc de 13. Ca rezultat, Ministerul Educaţiei Culturii şi Cercetării a decis să treacă la un astfel de model începând cu anul 2018.
Dinu Plângău, preşedintele organizaţiei de tineret a Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr, spune că tinerii din Moldova sunt cei mai discriminat segment social, pentru că se educă în ei statutul de victimă. Există o distanţă între tineri şi instituţiile publice. Tinerii nu sunt implicați în luarea deciziilor.
Cristian Ţiţanu, vicepreşedinte al Tineretului Liberal Democrat din Moldova, spune că pe tinerii din organizaţia pe care o reprezintă îi caracterizează schimbarea prin evoluţie şi nu prin revoluţie. Cea mai mare problemă a tinerilor din Moldova este lipsa locurilor de muncă, ceea ce îi şi determină să emigreze. Se întâmplă şi pentru că politicile pentru tineri sunt făcute de oameni care nu sunt conectaţi la problemele tinerilor.
Andrianos Giannou, preşedintele Tineretului Popular European (YEPP), este de părere că tinerii au putere în momentul în care decid să iasă la vot. Ei mai au puterea de a veni cu idei noi şi vor câştiga mai multă putere dacă soluţiile propuse la problemele tinerilor vor fi mai creative.
Pentru a-i convinge pe tinerii din Moldova să iasă la vot, oferta electorală trebuie să fie relevantă, să conţină un mesaj care se pliază pe problemele tinerilor, au menționat participanții la dezbateri. Se cere și o comunicare eficientă a respectivului mesaj. Tinerii politicieni mai cred că trebuie să fie cât mai vizibili în raioane şi să diversifice metodele de transmitere a mesajului în campanii electorale sau alte campanii.