Politica de cadre promovată de primarul de Chişinău nu se bazează pe transparenţă, acuză repetat mai mulţi aleşi locali
https://www.ipn.md/ro/politica-de-cadre-promovata-de-primarul-de-chisinau-nu-se-7965_969436.html
Mai mulţi consilieri ai municipiului Chişinău îl învinuiesc pe primarul general Dorin Chirtoacă de lipsă de transparenţă la numirea şi eliberarea din funcţie a angajaţilor din cadrul Primăriei. Subiectul a revenit în discuţie la ultima şedinţă a CMC, după ce, la solicitarea unuia dintre consilieri, Dorin Chirtoacă a informat despre demiterea şefului interimar al Direcţiei generale economie, reforme şi relaţii patrimoniale, Aurelia Porumbescu, transmite Info-Prim Neo.
Dorin Chirtoacă a comunicat că în locul Aureliei Porumbescu a fost numită în funcţie Mihaela Iacob, care a activat în cadrul aceleiaşi direcţii şi care, în perioada aprilie-martie curent, a deţinut funcţia de şef-adjunct. Primarul general susţine că Aureliei Porumbescu i-au fost făcute propuneri de a ocupa alte funcţii în cadrul Primăriei, însă, aceasta a refuzat.
Mai mulţi consilieri şi-au manifestat nemulţumirea faţă de decizia primarului de a numi un nou şef al Direcţiei generale economie, reforme şi relaţii patrimoniale. Aleşii municipali l-au acuzat pe edil de lipsă de transparenţă şi de faptul că nu a organizat concurs pentru funcţia respectivă.
Eduard Muşuc, liderul fracţiunii social-democrate din consiliu, l-a acuzat pe primar de atitudine batjocoritoare faţă de CMC. „Nu există relaţie de colaborare între primar şi CMC. Avem decizii abuzive şi unilaterale. În condiţiile unei coaliţii create în CMC, nu este corect, iar politica de cadre a primarului general duce la distrugerea coaliţiei”, a declarat alesul local.
Consilierul AMN, Oleg Cernei, a reiterat propunerea de a face publică organigrama Primăriei şi a CMC. Potrivit sursei citate, la etapa actuală, nu există o politică de cadre coerentă a municipalităţii. Oleg Cernei i-a sugerat primarului să fie principial din toate punctele de vedere, inclusiv şi în ceea ce ţine numirea sau destituirea angajaţilor municipali.
Şi de data aceasta edilul capitalei a declarat că îşi asumă toate acţiunile pe care le întreprinde în administraţia publică locală pe durata mandatului, inclusiv numirea şefilor de direcţie şi angajarea personalului. „Legea permite primarului desemnarea directorilor. Eu, în calitate de primar, uzez de acest drept şi îmi asum răspunderea pentru directorii care sunt angajaţi de către mine în funcţiile respective. Este răspunderea politică pe care mi-o asum în executivul din municipiul Chişinău în faţa alegătorilor”, a declarat Dorin Chirtoacă.
Primarul spune că Aurelia Porumbescu a deţinut funcţia de şef-interimar al direcţiei menţionate. Or, în acest caz, nu trebuie să existe o argumentare referitor la eliberarea din funcţie, întrucât interimatul presupune o activitate provizorie până la numirea noului şef în funcţie. Din această cauză nu a existat o motivare specială, care ar fi stat la baza demiterii, a conchis Dorin Chirtoacă.
Primarului i s-a cerut să raporteze în faţa CMC privind politica de cadre promovată de la ultimele alegeri locale încoace şi în februarie curent. Atunci aleşii locali au acuzat primarul că ar fi încălcat legea de nenumărate ori atunci când şi-a exercitat atribuţiile sale referitor la politica de personal a Primăriei. Replicile tăioase la acest subiect au degenerat în certuri şi acuze reciproce. Principala supărarea a criticilor este că, pentru ocuparea unor funcţii în subdiviziunile şi serviciile municipale, nu sunt organizate concursuri. Fără această etapă premergătoare, procedura de numire a funcţionarilor nu este una transparentă şi echilibrată. Ca răspuns la aceste acuzaţii, Dorin Chirtoacă a declarat că are nevoie pe post de şefi de subdiviziuni de oameni în care are încredere şi de care este sigur că vor acţiona în consens cu primarul, căruia locuitorii municipiului i-au acordat vot de încredere. Edilul a declarat că, atunci când va fi sigur de corectitudinea desfăşurării concursurilor, va fi primul care va promova un atare mecanism, lăsând să se înţeleagă că actualmente rezultatele concursurilor sunt manipulate de către organizatori.