Poliţia se reformează
https://www.ipn.md/ro/politia-se-reformeaza-7967_986424.html
Guvernul a aprobat joi, 11 noiembrie, Conceptul reformării Ministerului Afacerilor Interne, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit ministrului Victor Catan, reforma va cuprinde modificarea cadrului legislativ, normativ, instituţional şi funcţional, cu preluarea unor funcţii, de exemplu, de la întreprinderea de stat „Registru”, precum ar fi ţinerea Registrului populaţiei şi a mijloacelor de transport. Aceste funcţii sunt legate de respectarea drepturilor omului şi a ordinii publice şi nu pot constitui obiectul de reglementare a unei întreprinderi economice, a spus ministrul.
Conceptul de reformă prevede ca în toate activităţile MAI şi ale structurile sale să fie exclusă tortura şi tratamentele degradante, precum şi corupţia. Vor fi delimitate clar competenţele poliţiei de stat şi celei municipale. Demilitarizarea, depolitizarea şi descentralizarea activităţilor poliţieneşti este un alt aspect important al preconizatei reforme, a declarat Victor Catan.
Proiectul conceptului de reformare a MAI a fost plasat pe siteul ministerului acum jumătate de an. Atât colaboratorii MAI , cât şi societatea civilă, au avut posibilitate de a-şi expune opiniile. „De altfel, 20 la sută din propunerile făcute de reprezentanţii societăţii civile au fost luate în consideraţie la elaborarea variantei propuse spre aprobare Guvernului. De asemenea, proiectul a fost avizat pozitiv de către OSCE, de alte organisme de profil organismele internaţionale acreditate la Chişinău”, a menţionat ministrul.
Victor Catan a mai spus că s-au pus la o evidenţă strictă plângerile cetăţenilor care semnalează infracţiuni şi nereguli. Se încearcă a schimba criteriile de apreciere a activităţilor MAI, accentul se pune pe calitatea combaterii infracţiunilor şi nu pe numărul de acţiuni examinate. Au fost formate Departamentul poliţie cu infrastructură aparte, precum şi Departamentul de urmărire penală, asigurându-se, astfel o independenţă în exercitarea proceselor penale. De asemenea, au fost revăzute mecanismele de executare a deciziilor judecătoreşti.