logo

Poliția publică imagini cu suspectul care a împușcat un om în sectorul Râșcani


https://www.ipn.md/ro/omor-in-plina-zi-in-sectorul-rascani-al-capitalei-7967_1105686.html


Actualizare /12:48/ Poliția a publicat imagini cu bărbatul suspectat că a împușcat mortal un cetățean străin, care se afla la o terasă din sectorul Râșcani al capitalei.

„Poliția roagă cetățenii să ne contacteze de urgență dacă îl observă pe străzi, dar să evite contactul cu acesta, deoarece este înarmat. Polițiștii efectuează toate măsurile speciale pentru reținerea suspectului”, menționează IGP.

(Știrea inițială) Omor în plină zi în sectorul Râșcani al capitalei. Un bărbat pe trotinetă a efectuat câteva împușcături din mers în direcția unei persoane. Victima, de origine străină, a murit pe loc, transmite IPN.

„Angajații tuturor subdiviziunilor specializate se află la fața locului. Vom reveni cu detalii”, precizează Inspectoratul General al Poliției.