logo

Poliţia face precizări cu privire la incidentele de la Varniţa


https://www.ipn.md/ro/politia-face-precizari-cu-privire-la-incidentele-de-la-8008_1077606.html

Acţiunile participanţilor la incidentul din Varniţa, în ziua alegerilor din 1 noiembrie, în care au fost implicaţi civili, observatori naţionali şi reprezentanţi ai candidaţilor la funcţia de preşedinte, au fost documentate de poliţie, potrivit cadrului legal, şi urmează să fie luate decizii. Precizările au fost făcute de Sergiu Paiu, şef al Inspectoratului General al Poliţiei, la un briefing de presă, transmite IPN.

„Mai multe persoane, reprezentanţi ai unor concurenţi la funcţia de preşedinte şi chiar deputaţi au recurs la acţiuni care cad sub incidenţa legii penale şi care vin să sancţioneze acţiunile de discriminare, excludere, restricţie sau preferinţă în dreptul şi libertăţile unei persoane sau a unui grup de persoane”, a spus Sergiu Paiu.

Marin Maxian, şef adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei, a precizat că în perioada dinaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale și ziua alegerilor, pe 1 noiembrie, poliţia a intervenit în 477 de cazuri, inclusiv 34 de cazuri de blocare a traseelor, 1 caz de blocare a secţiilor de votare, 24 de incidente cu buletinele de vot, 18 sesizări privind pretinsa corupere a alegătorilor. De asemenea, au fost înregistrate 245 de sesizări cu privire la pretinse transportări organizate ale alegătorilor, 24 de cazuri de nerespectare a regulilor de sănătate publică, 76 de cazuri de comportamente lipsite de respect, huliganism, prezenţa în stare de ebrietate. „13 din acestea au fost referite după competenţă în adresa Comisiei Electorale Centrale. Patru  au fost trimise către Procuratură”, a subliniat Marin Maxian.

În ziua alegerilor, mai multe persoane, printre care veterani, reprezentanţi ai unor concurenţi la funcţia de preşedinte, au încercat să blocheze circulația pe traseul care face legătura între localitățile Bender și Varnița. Aceștia spuneau că doresc să împiedice transportarea organizată a alegătorilor din regiunea transnistreană la secțiile de votare deschise în Varnița.