logo

Poliţia ajută arheologii la descoperirea unui mormânt din epoca romană


https://www.ipn.md/ro/politia-ajuta-arheologii-la-descoperirea-unui-mormant-din-epoca-romana-7967_976842.html

Poliţiştii Comisariatului de poliţie Căuşeni au deschis un dosar penal după ce au descoperit un schelet uman în timpul săpării unei gropi de uz gospodăresc în curtea unui sătean din satul Tocuz. Pe lângă schelet poliţiştii au descoperit mai multe obiecte, inclusiv şi două vase ceramice, ceea ce i-a făcut să anunţe Secţia Arheologie a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. În urma investigaţiilor, specialiştii au ajuns la concluzia că e vorba de un complex din epoca romană, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM). Descoperirea arheologică se referă la un schelet uman, descoperit la adâncimea de 1,5 m în poziţie „culcat pe spate”, orientat cu capul spre nord. Lângă cap avea o mică căniţă de lut, iar în zona gâtului - nişte obiecte foarte fărâmicioase, imposibil de recuperat. La picioarele scheletului, de asemenea, era un vas de lut de culoare cenuşie, mai mare decât cel de la cap. Arheologii Alexandru Levinschi şi Valeriu Bubulici, de la Muzeul naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, au constatat, după dinţii păstraţi destul de bine, că poate fi vorba de un mormânt de femeie, cu vârsta ce nu depăşea 35 de ani. Condiţiile de relief ale descoperirii denotă faptul că această înmormântare este parte componentă a unei necropole plane de proporţii. „Poziţia scheletului şi piesele descoperite lângă el permit a concluziona că este vorba de un mormânt din epoca romană, ce poate fi atribuit comunităţilor nomade de origine iranică” , se arată în comunicatul de presă al AŞM. În cazul descoperirii de la Tocuz arheologii moldoveni afirmă cu siguranţă că avem documentat un mormânt al sarmaţilor nomazi ce controlau o mare parte a spaţiului din răsăritul Carpaţilor în toată perioada de prezenţă a romanilor în Dacia. Specialiştii spun că rămân totuşi curioşi cine a fost tânăra femeie care a decedat mult prea devreme şi ce rol i-a revenit ei în acea comunitate nomadă de origine iraniană. În acelaşi timp arheologii au spus că poliţiştii şi-au făcut bine meseria în investigarea acestui „caz penal” extraordinar cu toate detaliile necesare, importante din punct de vedere al procesului de cercetare.