Poliţia a reţinut o grupare suspectată de falsificarea actelor româneşti
https://www.ipn.md/ro/politia-a-retinut-o-grupare-suspectata-de-falsificarea-actelor-romanesti-7967_964918.html
Poliţia a identificat şi a reţinut o grupare suspectată de falsificare de acte româneşti. Grupul este constituit de patru cetăţeni ai R. Moldova şi doi cetăţeni ai României, transmite Info-Prim Neo.
Conform MAI, timp îndelungat, grupul a falsificat buletine de identitate româneşti, paşapoarte româneşti şi ale altor state străine, diverse acte necesare pentru redobândirea cetăţeniei române. După mai multe investigaţii, ofiţerii Departamentului Serviciilor Operative au stabilit identitatea şi rolurile suspecţilor. Astfel, liderul grupării, un cetăţean moldovean, în vârstă de 30 de ani, avea funcţia de coordonator, asigurând, de asemenea, reţeaua cu materie primă necesară pentru falsuri. Un alt bărbat, de 31 de ani, confecţiona blanchete la o tipografie din Chişinău, al treilea, de aceeaşi vârstă, se ocupa nemijlocit de tipărirea blanchetelor. La domiciliul celui de al patrulea suspect, de 30 de ani, a fost depistat utilaj modern de scanare şi imprimare a actelor false.
În acelaşi timp, doi bucureşteni aprovizionau reţeaua cu paşapoarte româneşti autentice, care serveau drept materie primă pentru confecţionarea falsurilor.
În cadrul cercetărilor, poliţia a ridicat utilaj în valoare de 50 mii de dolari, 24 de cărţi de identitate româneşti, 21 de paşapoarte şi 5 permise de conducere româneşti, paşapoarte ale potenţialelor victime, precum şi sume de bani de 7 mii euro şi circa 2 mii dolari.
Ancheta stabileşte în prezent complicii grupării, precum şi implicarea acestora şi în alte infracţiuni cum ar fi traficul de fiinţe umane. Celor reţinuţi le-au fost intentate dosare penale pentru “confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimantelor, ştampilelor sau sigiliilor false”. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă până la 5 ani de închisoare.